Un ecou modest l-a avut în mass-media de limba germană decizia de ieri a Curții Constituționale din România cu privire la competențele de demitere a procurorului-șef al DNA. Dacă în România această decizie apare ca „epocală“, în confruntarea (nefirească, dealtfel) între președinte și guvern, din Germania și Austria nu a venit vreun val de reacții în presă care s-o apere pe Codruța Kövesi de decizia CCR. Oare de ce? Probabil, fiindcă în Germania deciziile unei astfel de instituții, cum e Curtea Constituțională, nu sunt decizii de contestat. Dar să vedem câteva reacții din presa germană.
ZDF (a doua televiziune de stat germană). „Cea mai înaltă instanță de judecată a României i-a indicat președintelui de stat Klaus Johannis să o demită pe principala procuroare anticorupție a țării. Laura Codruța Kövesi a primit multe laude pentru munca sa, însă unor politicieni le-a stat ca un ghimpe în ochi. Iohannis s-a opus recomandării ministrului Justiției, Tudorel Toader, de a o demite pe Kövesi, deoarece nu și-ar face treaba cum trebuie. Dacă Kövesi trebuie să plece, acesta ar fi o puternică lovitură pentru instituția sa“.
Pe lângă rezumatul stării de fapt, radioul de stat german, Deutschlandfunk, adaugă: „Ca motiv pentru demiterea Codruței Kövesi, ministerul Justiției român a menționat, printre altele, faptul că, prin critica sa la adresa reformei justiției, ea ar fi dăunat reputației României. Criticii guvernului cred însă că adevăratul motiv este lupta ei împotriva corupției. Sub conducerea lui Kövesi au fost anchetați penal parlamentari, miniștri și alte personalități de prim rang, pentru mită, înșelăciune, abuz de putere și alte delicte“.
În presa austriacă se subliniază (chiar și în titlu) faptul că „președintele român Klaus Iohannis, care este într-o continuă ceartă cu guvernul, a suferit o înfrângere juridică“. CCR a decis miercuri, 30 mai, cu șase voturi contra trei, „că Iohannis trebuie să consimtă la demiterea procurorului-șef anticorupție, Laura Codruța Kovesi“, scrie Tiroler Tageszeitung online. Publicația se referă și la protestele de stradă de miercuri, când „seara, cca o mie de oameni au protestat împotriva deciziei, la București“.
Articolul a apărut şi în HotNews.
Lasă un comentariu