„Educaţia pentru sănătate”, materie la care elevii ar urma să învețe despre viaţa sexuală, efectele consumului de droguri, igienă personală şi despre cum să prevină unele boli grave, ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Un proiect de lege în acest sens este pe ordinea de zi din plenul Senatului, cameră decizională în acest caz.
„Nevoia obligativităţii unei astfel de materii reiese din faptul că România este pe primul loc în Europa la mortalitate cauzată de întreruperi de sarcină, la avorturi primitive, la bolnavii de hepatita B şi C, la bolnavii de tuberculoză, la cancerul de col uterin, la incidenţa bolilor cardio-vasculare şi suntem pe ultimul loc la donatori de organe şi la prevenirea gripei”, susține – în expunerea de motive – iniţiatorul proiectului, medicul Tudor Ciuhodaru.
Tot în motivaţie se arată că toate aceste afecţiuni sunt cauzate de factori care se pot corecta printr-o educaţie corespunzătoare.
„Sunt în continuare în creştere comportamentele de risc la tineri precum consumul de alcool şi droguri reflectate în creşterea absenteismului, abandonului şcolar şi a delincvenţei juvenile. Educaţia necorespunzătoare în domeniul sănătăţii reproducerii a dus la creşterea comportamentelor sexuale de risc legate de vârsta începerii vieţii sexuale, lipsa mijloacelor de protecţie la sex cu parteneri multipli tradusă prin creşterea numărului de mame minore”, se mai precizează în motivare.
Dacă proiectul va fi aprobat, educaţia pentru sănătate ar urma să fie predată de personal specializat în toate instituţiile de învăţământ din România.
Inițiativa este salutată de psihologi, care susțin că România este cu mult în urma ţărilor occidentale la acest capitol şi că motivul pentru care am ajuns astfel este fiindcă atât profesorilor, cât şi părinţilor le este jenă să vorbească despre viaţa sexuală şi despre prevenirea bolilor cu copiii lor.
UPDATE
Senatorii au votat, astăzi, împotriva transformării disciplinei „Educaţie pentru sănătate” din materie opţională, în materie obligatorie.
Votul negativ vine după ce deputaţii dăduseră aviz pozitiv.
„Schimbările de curriculum se fac de către Ministerul Educaţiei prin Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (ISE), ai cărui experţi realizează curricula şi programele şcolare. Dacă s-ar fi votat pozitiv ca o materie să fie introdusă în şcoli prin lege, s-ar fi creat un precedent şi s-ar putea interveni oricând în acest sens”, a explicat Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ de la Senat.
Foto: adevarul.ro
Lasă un comentariu