Matei Negruț, din Buteni, a absolvit șef de promoție Facultatea de Medicină a UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
Vestea a ajuns rapid în satul natal al tânărului, care este chiar verișor cu primarul Mircea Braiți. Iată ce i-a transmis edilul șef al localității proaspătului absolvent:
„Felicitări, Matei!
Comunitatea din Buteni are încă un motiv de mândrie!
Sunt extrem de mândru să îl felicit pe verișorul meu, Matei Florin Negruț, pentru absolvirea Facultății de Medicină din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și, mai ales, pentru performanța extraordinară de a fi ales Șef de Promoție 2026.
În spatele acestui rezultat se află ani de muncă, sacrificii, ambiție și multă determinare. Este dovada că atunci când îți urmezi visul cu seriozitate și perseverență, rezultatele nu întârzie să apară.
Ca primar, mă bucur ori de câte ori un tânăr din comunitatea noastră reușește să exceleze. Suntem cu toții foarte mândri de tine!
Îți doresc multă sănătate, putere de muncă și o carieră plină de împliniri. Sunt convins că vei fi un medic dedicat și vei face mult bine oamenilor.
Felicitări domnule doctor Matei Negrut!”
În discursul de absolvire, Matei Negruț s-a referit la colegii săi, cu care a împărțit și bune și rele în cei șase ani de studiu:
„Dragi colegi, Şase ani, prea multe cafele şi o mulțime de nopți nedormite mai târziu, în sfârşit absolvim. Vă mulțumesc pentru fiecare moment petrecut împreună, de la primul call pe Teams, până la ultimele stagii sau ultima serenadă cântată în cor. Împreună, am învățat mai mult decât nişte simple criterii de diagnostic sau principii de tratament. Am învățat cum să luptăm pentru a ne împlini visele, cum să ne susținem reciproc şi, poate cel mai important, am învățat <<că şi atunci când nu mai poți, de fapt mai poți puțin>>. Am crescut împreună printre cursuri, stagii, examene, gărzi, reușite și momente dificile, iar pentru asta vă felicit. Vă doresc mult succes în cariera de medici şi sunt convins că veți excela în tot ceea ce faceți!”
Trebuie spus că și fratele lui Matei, Alexandru Negruț, este tot medic, specializat în chirurgie estetică. „Fratele meu, de care sunt mai mândru decât pot spune în cuvinte. Ai muncit enorm pentru momentul ăsta și ai meritat fiecare reușită. Nu puteam fi mai fericit să te văd ajungând aici”, a spus Alexandru Negruț (foto, stânga, alături de proaspătul absolvent).
De remarcat, că Matei Negruț intenționează să urmeze o carieră în Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), un domeniu greu și complex, însă pe măsura capacității sale dovedite în cei șase ani de studiu.
Sursa foto: Instagram / Matei Negruț
















Lasă un comentariu