Elev înjunghiat de mai multe ori de un coleg, în județul Arad. Victima a fost luată cu elicopterul SMURD

Elev înjunghiat de mai multe ori de un coleg, în județul Arad. Victima a fost luată cu elicopterul SMURD

Un elev în vârstă de 12 ani a fost înjunghiat de mai multe ori de un coleg, într-o școală din comuna Vinga.

„Astăzi, 8 mai 2026, în jurul orei 11, echipajul medical SMURD din cadrul Punctului de Lucru Vinga a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unui minor în vârstă de 12 ani, la o unitate de învățământ din localitatea Vinga. La locul evenimentului, echipajul a identificat multiple plăgi pe corpul minorului, fiind alertat elicopterul SMURD. În urma evaluării medicale, minorul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara, pe cale aeriană, fiind conștient și cooperant”, transmite Ruxandra Klein, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Potrivit ISU, cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și pentru efectuarea cercetărilor ulterioare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.