Elevii AU ÎNVĂȚAT cum să procedeze în cazul situaților de URGENȚĂ de la pompieri și voluntari din cadrul E.ON

Elevii AU ÎNVĂȚAT cum să procedeze în cazul situaților de URGENȚĂ de la pompieri și voluntari din cadrul E.ON

Isteţi, îndrăzneţi, curioşi şi cu spirit civic, aşa i-au descoperit voluntarii Delgaz Grid, E.ON şi reprezentanţii Inspectoratelor Judeţene pentru Situaţii  Urgenţă (IJSU), pe cei aproape 1.000 de copii de la 19 instituţii de învăţământ şi biblioteci care au participat la proiectul „Lecţii despre energie”, în perioada februarie-martie 2019.

În acest an, întâlnirile cu copiii au început într-un mod inedit, prin lecturarea unor pasaje din cărţi de poveşti care ulterior au fost donate bibiotecilor şcolare din cele 10 judeţe. Voluntarii au dovedit că pot întreţine atmosfera, interpretând diverse personaje, spre amuzamentul celor mici.

Lecţiile despre energie au continuat în acest an în judeţele Mureş, Alba, Sibiu, Harghita, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

În regiunea de vest a ţării au avut loc activităţi în 6 şcoli (două şcoli primare din Timişoara, două şcoli primare din municipiul Arad şi două şcoli gimnaziale din Caraş-Severin, aflate în localităţile Grădinari şi Măureni), beneficiari fiind în total 350 de copii.

Copiii din judeţele unde s-au derulat lecţiile s-au bucurat de fiecare moment petrecut cu voluntarii şi pompierii şi au demonstrat că pot învăţa cu multă uşurinţă cum să prevină incidente care le pot afecta viaţa. Ei au dovedit de asemenea că sunt familiarizaţi cu o parte a noţiunilor legate de gaz şi electricitate datorită cadrelor didactice, dar au mărturisit că au învăţat multe lucruri pe care nu le cunoşteau.

„Această activitate a fost foarte atrăgătoare şi distractivă. În primul rând am învăţat cum să procedez în situaţii de urgenţă şi am primit informaţii utile despre aceste surse de energie şi căldură, a spus Valentin Teodor, unul dintre elevii care au dorit să împărtăşească părerea proprie, la finalul concursului de cunoştinţe care s-a „lăsat” cu premii pentru toţi copiii.

Şi Levente, elev din clasa a II-a, fost încântat de ceea ce a învăţat.Cel mai mult mi-a plăcut filmul în care o voce puternică spunea: Atenţie, copii! şi ne spunea să nu rămânem în casă dacă simţim miros de gaz”.

Cei mici au promis că vor transmite mai departe mesajele de siguranţă fraţilor, părinţilor, bunicilor, vecinilor şi prietenilor şi că, de acum înainte, vor fi mai atenţi la prize, la aragaz, la cablurile de curent şi că nu se vor juca niciodată în apropierea ţevilor de gaz sau în preajma stâlpilor de electricitate!

Voluntarii Delgaz Grid şi E.ON, dar şi reprezentanţii ISU s-au declarat impresionaţi la rândul lor de atmosfera din clase şi de implicarea şi entuziasmul celor mici.

Proiectul „Lecţii despre energie” al E.ON România a debutat în urmă cu 10 ani, scopul acestuia fiind însuşirea de către cei mici a regulilor de utilizare în condţiţii de siguranţă a diferitelor forme de energie. În acest proiect au fost implicaţi până în acest an 1.200 de voluntari, iar numărul unităţilor beneficiare a ajuns la 530, cu circa 18.000 de beneficiari

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.