Tinerii elevi au fost orientați profesional de către asociația „Copilul din mine“ (GALERIE FOTO)

Tinerii elevi au fost orientați profesional de către asociația „Copilul din mine“ (GALERIE FOTO)

Asociația „Copilul din mine“ împreună cu Școala Gimnazială “Iosif Moldovan” Arad a organizat o activitate de orientare profesională pentru elevii de clasa a VIII-a.

Acţiunea a avut loc în Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” Arad cu participarea unor specialiști din diverse meserii și profesii: farmacist, psiholog, poliţist, jandarm, pompier, ofiţer de penitenciar, preot, pastor, profesor de judo, instructor de fitness, jurnalist, fotograf, cântăreţ, om de afaceri, consilier municipal și consilier judeţean.

Evenimentul a fost organizat pe workshopuri, acolo unde invitaţii au fost rugați să vorbească despre ceea ce fac, despre job-ul lor, pentru a putea creiona imaginea de ansamblu pentru elevi.

Copii care au vizitat workshopurile au putut afla de la specialiști despre:

  • Ce au studiat;
  • Ce dezavantaje au întâlnit în meseria pe care o profesează și ce surpize neplăcute sau greutăţi aţi întâlnit;
  • Ce avantaje au întâlnit pe parcursul carierei profesionale;
    Alte curiozităţi pe care elevii le-au avut;

La finalul activității atât elevii cât și participanții s-au arătat încântaţi și cu dorința de a repeta această activitate, fiind una benefică pentru viitorul copiilor.

„Toate aceste acţiuni sunt menite să ofere experienţă de muncă tinerilor şi copiilor, să îşi dezvolte abilităţile sociale, de comunicare, de planificare precum şi lucrul în echipă, acceptarea diversității ca modalitate de cunoaștere a lumii și ca mijloc de a trăi armonios“, transmite asociația printr-un comunicat de presă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.