Eli Lăslean şi-a prezentat creaţiile la Festivalul de Modă „Miss Royal Models” din Craiova (FOTO)

Eli Lăslean şi-a prezentat creaţiile la Festivalul de Modă „Miss Royal Models” din Craiova (FOTO)

Eli Lăslean, designerul preferat al Primei Doamne a României, a fost aplaudată la scenă deschisă de către participanții la festivalul care a transformat Craiova, pentru o zi, în capitala modei românești. Evenimentul de referință, care a polarizat atenția iubitorilor de modă și frumusețe, a fost Festivalul de Modă „Miss Royal Models România”, ajuns la cea de a IX-a ediție.

Regalul de modă, care a întregit concursul de frumusețe, a reunit creatori de modă consacrați, dar și debutanți și invitați din străinătate. Cu toții și-au prezentat ultimele creații, care îmbină noile tendințe ce dau tonul în moda românească.

Arădeanca a prezentat la festivalul, găzduit de Mallul Parc ElectroPutere din Craiova, colecția de vară ELLIS LUXURY, rochii de gală, sofisticate, care au impresionat prin eleganță și stil, precum și rochii pentru tinerele care se pregătesc pentru balul de absolvire. Dantele, voaluri, tulluri, broderii, toate croite astfel încât să pună în valoare silueta celor care poartă creațiile ELLIS.

Organizatorii evenimentului au fost Royal Models Agency Romania și EletroPutere Parc Craiova.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.