Cea de-a 73-a comemorare a eroilor Detaşamentului Păuliş a început cu o ceremonie desfăşurată în Cimitirul Eroilor din Radna, Lipova. A fost oficiat un parastas de pomenire a morţilor de către un sobor de preoţi şi au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Cimitir. Apoi, participanţii la eveniment s-au deplasat la Biserica Ortodoxă din Păuliş, unde sub îndrumarea Înaltpreasfinţiei sale Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, s-a oficiat Sfânta Liturghie şi un parastas de pomenire a morţilor.
Ceremonia de la Monumentul Eroilor din Păuliş (D.N.7) a cuprins intonarea Imnului Naţional al României, un ceremonial religios oficiat de ÎPS Timotei Seviciu, evocări ale însemnătăţii aducerii aminte a faptelor eroilor de la Păuliş rostite de Prefectul Judeţului Arad, Florentina Horgea, primarul Comunei Păuliş, Ioan Turcin, preşedintele Asociaţiei Veteranilor „Detaşament Păuliş”, mr (rtg) Mihai Popescu, respectiv un mesaj din partea preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de război, gen. Marin Dragnea. Copiii Ansamblului Popular „Armonia Mureşeană” au susţinut un program de cântece patriotice, iar elevi ai Şcolii Gimnaziale „Sabin Manoilă” Sâmbăteni au rostit poezii închinate luptei eroilor naţioali. De asemenea, a rostit un poem şi Cantemir Nuşa, din partea Asociaţiei Cultul Eroilor filiala Argeş. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori şi defilarea Gărzii de onoare formată din militarii Batalionului de Infanterie 191 „Radu Golescu” din Cetatea Aradului.
La toată seria de evenimente au participat preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, deputatul Dorel Gheorghe Căprar, Şeful de stat major al Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, col. dr. Petru Pah, Prefectul Judeţului Arad Florentina Horgea, trei veterani ai luptei de la Păuliş împreună cu însoţitori din familie, alţi veterani de război şi cadre militare în rezervă sau retragere, parlamentari, reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene, reprezentanţi ai partidelor politice arădene, alţi cetăţeni care prin prezenţa lor au onorat memoria veteranilor Detaşamentului Păuliş.
„Astfel de momente dedicate eroilor istoriei noastre ne ajută să conştientizăm şi mai adânc însemnătatea faptelor acestora. Eroii de la Păuliş au luptat pentru idealuri, pentru valori, pentru semenii lor. Au dat dovada unui spirit de sacrificiu extraordinar pe care noi şi generaţiile viitoare suntem datori să-l onorăm cum se cuvine. Consider că sacrificiul eroilor de la Păuliş este un simbol care trebuie în mod obligatoriu onorat de instituţiile publice arădene, de societatea arădeană în general şi mulţumesc pe această cale tuturor participanţilor la ceremoniile de astăzi, precum şi tuturor celor care şi-au adus sprijinul în organizarea evenimentelor dedicate memoriei şi faptelor veteranilor Detaşamentului Păuliş”, a declarat Florentina Horgea.
Lasă un comentariu