Un polițist a salvat de la înec o mamă și doi copii. Același polițist a salvat dintr-un incendiu, care avea loc într-un apartament de pe scara blocului unde locuiește, o fetiță, pe care a dus-o la el acasă până la stingerea focului.
În timp ce patrula în zona Portului Călărași, agentul șef principal de poliție Gabriel Andronescu a observat trei persoane care intrau în apă îmbrăcate. Imediat, polițistul a oprit autoturismul, a strigat la acestea, dar vâzând că nu a primit niciun răspuns a fugit către ele, s-a urcat într-o barcă și a reușit scoaterea la suprafață, în viață, a unei femei, de 73 de ani. Celelate două persoane au fost scoase la suprafață, la solicitarea polițiștului, de către doi cetățeni care se aflau în zonă. Toate cele trei persoane, (mama și doi copii majori), au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale. Incidentul a avut loc în data de 8 octombrie, în jurul orei 15.35.
Agentul șef principal de poliție Gabriel Andronescu are 39 de ani și lucrează la Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi.
În anul 2010, în timp ce se afla în timpul liber, același polițist a salvat dintr-un incendiu, care avea loc într-un apartament de pe scara blocului unde locuiește, o fetiță, pe care a dus-o la el acasă până la stingerea incendiului.
Lasă un comentariu