Guvernul a introdus programele pentru sprijinirea tinerilor: „Prima casă” și „Prima mașină”, iar rectorul Universității de Vest din Timișoara propune ca statul să finanțeze un program numit „Primul job”, pentru tinerii fără experiență în muncă.
„Prima casă”, „Prima mașină”, „Primul job”? România are nevoie de un program pentru tinerii fără experiență în muncă”, susține rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Gabriel Pirtea.
Rectorul propune organizarea la nivel național a unui astfel de program, în cadrul căruia salariile tinerilor să fie „subvenționate substanțial de către stat, o anumită perioadă de timp”.
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, susține că „România are nevoie imediată de măsuri concrete pentru integrarea tinerilor absolvenți în muncă”. Pirtea este convins că „pe modelul programelor „Prima casă” și „Prima mașină” menite a stimula consumul și creditarea, statul ar trebui să finanțeze și să implementeze un program prin care tinerii să poată accesa mult mai ușor un prim loc de muncă”.
„Prevederile unei asemenea măsuri sunt multiple și pot viza atât mediul de afaceri, cât și administrația publică”, mai spune rectorul Universității de Vest din Timișoara.
Lasă un comentariu