ETICHETE NOI pentru LACTATELE ROMÂNEȘTI. De ce SE TEM PRODUCĂTORII ROMÂNI?

ETICHETE NOI pentru LACTATELE ROMÂNEȘTI. De ce SE TEM PRODUCĂTORII ROMÂNI?

O nouă lege privind etichetarea laptelui proaspăt şi a produselor lactate, adoptată la începutul săptămânii trecute, îi sperie pe producătorii români.

Dacă până acum pe eticheta oricărui produs lactat pe care îl găseam în magazine erau inscripţionate informaţii precum: procentul de grăsime, ingredientele folosite, informaţiile nutriţionale, data de expirare, condiţiile de păstrare şi ţara în care acesta a fost produs, odată cu intrarea în vigoare a noii legi pe etichete vor fi trecute informaţii, cum ar fi, de exemplu, ţara din care provine materia primă. De exemplu, dacă 1% din laptele folosit este importat din străinătate, atunci un produs nu poate fi vândut ca fiind românesc.

„Vorbim de produs natural românesc, care conţine în totalitate lapte ca materie prima. Dacă bagi înlocuitori lapte praf, nu mai poţi vorbi de produs natural şi vorbeşti de produs românesc făcut în totalitate cu lapte din România şi va scrie pe etichetă. Dacă are lapte din afară nu va mai scrie produs românesc”, a precizat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor.

Deşi pare o iniţiativă care vine să încurajeze consumul de produse româneşti, producătorii din industria laptelui susţin că legea este imposibil de aplicat.

Procesatorii de lactate trebuie să schimbe complet ambalajele, iar acest lucru nu se poate face de pe o zi pe alta, deoarece presupune costuri de ordinul milioanelor de euro. Aceasta ar duce la dispariţia micilor ferme, pentru că marii procesatori ar cumpăra lapte doar de la fermele mari.

În plus, legea prevede că producătorii vor trebui să treacă pe etichetă şi procentul de lapte praf folosit.

Laptele praf este folosit pentru a păstra neschimbat procentajul de proteine de pe ambalaj, deoarece cantitatea de proteine din laptele crud diferă în funcţie de anotimp şi de alimentaţia animalelor.

Potrivit legii, producătorii care nu respectă cantităţile de lapte praf inscripţionate pe ambalaj, pot fi amendaţi cu până la 25.000 de lei şi li se poate retrage autorizaţia de funcţionare pentru 6 luni.

Legea ar putea fi aplicată din toamnă.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.