Europarlamentarul Vlad Botoș îl CONTRAZICE pe Bibarț în problema Teatrului Vechi: România are la dispoziție 80 de MILIARDE de EURO inclusiv pentru proiecte culturale

Europarlamentarul Vlad Botoș îl CONTRAZICE pe Bibarț în problema Teatrului Vechi: România are la dispoziție 80 de MILIARDE de EURO inclusiv pentru proiecte culturale

Europarlamentarul Vlad Botoș a reacționat după ce primarul Călin Bibarț a declarat vineri, în ședința Consiliului Local Municipal, că în ceea ce privește Teatrul Vechi „încă nu există axă deschisă pe fonduri europene pentru astfel de monumente istorice”, edilul șef al Aradului sugerând astfel că nu există posibilitatea reabilitării imobilului cu finanțare din surse externe.

Potrivit lui Vlad Botoș, România dispune acum de o sumă de aproximativ 80 de miliarde de euro pentru proiecte menite să ducă la dezvoltarea economică, culturală și socială a localităților. În plus, susține europarlamentarul, „pe lângă viitoarele programe operaționale din Programul Financiar Multianual 2021-2027, dispunem acum de Fondul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și de numeroase programe ale Comisie Europene pe care le putem accesa, fără a mai discuta de surse alternative de finanțare”.

Toate acestea i-au fost comunicate primarului Călin Bibarț prin intermediul unei scrisori deschise pe care i-a transmis-o europarlamentarul și pe care o redăm în cele ce urmează:

În atenția domnului primar al Municipiului Arad,

Stimate domnule Călin Bibarț,

Am urmărit cu deosebit interes subiectul Teatrului Hirschl din Arad, primul teatru de pe teritoriul României de astăzi și am primit cu bucurie vestea privind ne-înstrăinarea clădirii Teatrului Vechi, deschizând astfel posibilitatea preluării sale de către administrația locală și reintroducerea sa în circuitul cultural local din Arad. Consider că este o deosebită onoare pentru noi, arădenii, că strămoșii noștri au acordat o importanță atât de mare culturii.

Noi, arădenii interesați de trecutul Aradului, nu putem decât să ne mândrim cu realizările din toate domeniile ale arădenilor din trecut și cu poziția de cel mai important oraș din actuala zona de vest a României. Nu putem să uităm că spiritul antreprenorial, imaginația și hărnicia au adus prosperitate arădenilor inclusiv în domeniul culturii.

Cunoscând istoria ca un arădean născut și crescut în orașul de pe Mureș, nu pot decât să declar că nu înțeleg dezinteresul administrației trecute și actuale față de promovarea valorilor tradiționale arădene. O să consider, totuși, că acest dezinteres vine din îngrijorarea privind sursele de finanțare necesare proiectelor de anvergură și pot să spun că vă înțeleg temerile și întrebările cu privire la sursele de finanțare pentru reabilitarea clădirii Teatrului Vechi și reintroducerea sa în circuitul public.

În calitate de europarlamentar, vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) și de membru în Comisia pentru Cultură (CULT) al Parlamentului European doresc să pun la dispoziția arădenilor toate cunoștințele și informațiile pe care le dețin pentru a face ca Teatrul Hirschl să revină în cultura arădeană atât prin găsirea surselor de finanțare cât și prin implicarea directă în proiect făcând legături cu restauratori și chiar cu administratori ai unor instituții similare de succes pentru a oferi administrației modele care pot fi urmate.

Vă reamintesc, dacă mai este nevoie, că România dispune acum de o sumă de aproximativ 80 de miliarde de euro pentru astfel de proiecte menite să ducă la dezvoltarea economică, culturală și socială a tuturor localităților din țara noastră. Pe lângă viitoarele programe operaționale din Programul Financiar Multianual 2021-2027, dispunem acum de Fondul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar și de numeroase programe ale Comisie Europene pe care le putem accesa, fără a mai discuta de surse alternative de finanțare.

După o perioadă extrem de dificilă pentru întreaga lume, pentru arădeni, după o perioadă în care cultura a trecut pe ultimele planuri în preocuparea generală, este momentul să investim și în cultură, pentru că doar cultura și educația pot readuce orașul nostru la adevărata lui valoare pe care a pierdut-o în ultimii zeci de ani.

Domnule Bibarț, după cum cred că știți prea bine după vasta experiență în domeniul administrației publice, Primăria Arad nu se va putea implica în susținerea noii instituții de cultură prin accesarea de fonduri europene dacă nu este proprietar, al imobilului, ca urmare implicarea Primăriei Arad în revitalizarea unei perle a culturii arădene va putea fi extrem de limitată.

Încă o dată țin să subliniez că stau la dispoziția arădenilor și sunt dispus să muncesc în echipă cu oricine dorește promovarea culturii arădene, salvarea și valorificarea istoriei noastre, salvarea și punerea în funcțiune a Teatrului Hirschl.

Este momentul să dăm dovadă de unitate în beneficiul final al arădenilor și nu numai pentru ca publicul larg să se bucure de o bijuterie arhitecturală și culturală, pentru ca acest simbol multi-secular să poată îmbogăți din nou viața culturală a comunității arădene. Arădenii au nevoie să fie nu doar auziți, ci și ascultați.

Cu stimă,

Vlad Marius Botoș.

Europarlamentar,

vicepreședinte REGI, membru CULT

  1. Bibarț ! te rugam noi cetățeni , dute te rog dar cu Falcă de mânuță in vizită la Oradea, nu e departe, vezi cum stă acolo treaba cu frumusețea aia de oraș.
    Cum au reușit!?e in România, de unde bani pentru tot orașul că superb
    Chiar se poate la Oradea.
    Aradul este o RUȘINE PENTRU CUM ARATĂ DE NEARANJAT ȘI LUCRARI EFECTUATE DE MAI MARE JENA!
    nu mai da tu ture prin Arad cu mașina, DUTE la ORADEA in TURE.
    PLS

    Raspunde
  2. botos impreuna cu usr plus lasati ARADUL in pace. unde sunteti la administrare lumea se sperie de ce prostii faceti vezi Timisoara , Bucuresti etc voiculescu distruge sanatatea , drula face praf transporturlr , ghinea face prostii la accesarea de fonduri

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.