Eusebiu Pistru și-a anunțat candidatura la șefia PNL Arad

Eusebiu Pistru și-a anunțat candidatura la șefia PNL Arad

Deputatul PNL Eusebiu Pistru și-a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, candidatura la șefia PNL, el fiind sprijinit de Călin Abrudan, primarul Ineului, și alți vechi liberali.

„A fost o decizie grea, dar după o întâlnire cu o parte din primarii liberali am luat decizia de a candida la președenția PNL Arad. Consider că cei care sunt aleși trebuie să fie aleși de baza partidului, nu trebuie să fie impuși pe anumite funcții, ci să fie aleși de cei care vin din județ să își aleagă câștigătorul“, a declarat Eusebiu Pistru.

„Cred că această competiție va fi una serioasă, una fără dușmănii deoarece suntem o echipă. Candidez pentru a reveni la cea ce a fost PNL în Arad, adică să fim prima filială din țară, să avem o relație pe bază de comunicare de respect cu toți membrii partidului și cu alegătorii noștri“, a mai declarat deputatul PNL.

„Mi-a fost foarte greu să iau această decizie. Știți cu toți că de 15 ani am fost alături de domnul Falcă în care am avut realizări împreună. Aceste realizări s-au făcut de o echipă unită, nu au fost făcute de un singur om“, a precizat Eusebiu Pistru.

„Vin alături de Eusebiu Pistru și chiar dacă ne vedeți doar doi astăzi, vom fi mult mai mulți, iar eu sunt convins că vom câștiga alegerile din interiorul partidului. În variant în care nu candidez la președinția filialei nu candidez nici la o funcție în biroul județean, dar asta nu înseamnă că nu voi fi implicat în tot cea ce înseamnă ajutor intern cu tot ce pot eu să dau împreună cu echipa mea de la Ineu și nu numai“, a declarant Călin Abrudan.

  1. si uite asa moare PNL-ul sub mna lui Falca, lasul care a stat ascuns dupa alegerile parlamentare unde a pierdut pe tara fiind mare sef de campanie si a pierdut in judetul Arad 12, da ati auzit bine, 12 primari. Bravo PNL, mars afara din istorie ca si PNT-CD, si asta datorita prostiei voastre de a va baga in casa gunoaie PDL-iste

    Raspunde
  2. abrudane, ti-a fost frica de falca sau te are deja la mana cu ceva? Sau te-a sfatuit nelutu vesnica sluga a lui falca sa treci inapoi la locul tau? oricum nu te pune falca la Cons Jud Arad……

    Raspunde
  3. Un analfabet ca pistru cum sa conducă filiala.el știe doar „competiția „din baruri .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.