Evanghelia după Luca, a fost dictată de Fecioara Maria?

Evanghelia după Luca, a fost dictată de Fecioara Maria?

Un istoric susţine că a descoperit cine s-a aflat, de fapt, în spatele scrierii Evangheliei după Luca. Dr. Adam Bradford crede că a treia Evanghelie a fost iniţial un document legal scris de Luca, un medic grec, care a fost închis pentru crimă politică de susţinere a lui Iisus, iar detaliile despre copilăria lui Iisus ar fi venit chiar de la Maria, mama sa.

Istoricul, care a studiat şi comparat ediţiile originale ale Bibliei în ebraică şi greacă, a scris o carte pe această temă în care afirmă că „informaţii cheie despre naşterea lui Iisus şi a copilăriei sale din Evanghelia după Luca ar fi putut veni doar de la Maria”, căci „Ea a fost singura supravieţuitoare care fusese martor ocular al acelor evenimente, atunci când Luca a scris Evanghelia”.

Înregistrările din acea vreme au provenit aproape în exclusivitate de la bărbaţi, mai susține Bradford, dar manuscrisul lui Luca este copleşitor de feminin, iar martor la scrierile sale de început nu a putut fi „decât o singură persoană şi numai una, Maria, mama lui Iisus”, a spus Bradford.

Argumentul cu care vine Bradford în cartea sa este că numărul de cuvinte feminine conţinute în Evanghelia după Luca dezvăluie de fapt adevăratul autor.

„În timp ce Evanghelia după Marcu conţine 116 cuvinte feminine, cea a lui Luca are mai mult decât dublu, 247”, a explicat autorul.

Foto: leggiamolabibbia.blogspot.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.