Adeline Barbatei, tânăra care şi-a pierdut viaţa într-un cumplit accident rutier petrecut în urmă cu două săptămâni la Vinga, va fi omagiată de colegii și profesorii de la Facultatea de Arte din Timișoara.
O expoziție în memoria Adelinei va fi deschisă în perioada 23 – 31 mai la Galeria Mansarda din cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara.
Iată și textul care însoțește anunțul expoziției: ,,Moartea este premisa de la care izvorăște orice act artistic ca formă de rezistență în fața destrămării corpurilor. Dintre toți pământenii însă, artiștii se tem cel mai puțin de moarte. Până într-atât încât unii se risipesc din corp fulgerător precum stelele căzătoare. Iar atunci când un artist prea tânăr moare, construim scenarii contrafactuale despre toate câte au rămas neîmplinite și despre câtă frumusețe a rămas neexprimată. Adeline Barbatei a fost o artistă a tăcerii. A înțeles neliniștitor de devreme că fotografia are capacitatea fascinantă de a surprinde sufletul omenesc chiar și acolo unde el s-ar oculta. A știut că fotografiile de tip portret transcend destrămarea, rezistă acolo unde corpurile cedează. Adeline a avut un fără de cusur simț al culorii, a dovedit un impresionism pictural dens de emoții subtile. A iubit oamenii în felurite lor manifestări sentimentale, creând portrete în care cei surprinși au șansa unică de a-și descoperi ființa lor uitată. Adeline zâmbea cu înțelepciune și filtra lumea prin limpezimea dublă a ochilor ei și a camerei foto. Decantate, fotografiile sale privilegiază feminitatea, lumina sufletească, bucuria de a fi, candoarea și misterul. Fotografia de artă a Adelinei Barbatei cultivă un rafinat minimalism și un spirit calm de stampă japoneză. Fie ca opera sa de creație să îmbogățească privitorii cu gustul pentru splendoarea efemerității, de care Adeline nu s-a îndoit nicicând!” (Adeline explicată de o prietenă).
Lasă un comentariu