Evenimentul „Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului”, câștigător la Gala Naţională a Voluntarilor

Evenimentul „Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului”, câștigător la Gala Naţională a Voluntarilor

La București a avut loc, la finele anului trecut, Gala Naţională a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaştere a meritelor voluntariatului pe plan naţional, la care „Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului”, a fost desemnat câștigător, la categoria „Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere”.

Ediţia de anul acesta a vizat activităţile făcute cu drag, empatie şi solidaritate, cu scopul de a contribui la o comunitate mai bună, la eveniment fiind prezenţi aproximativ 300 de reprezentanţi ai societăţii civile, companiilor şi instituţiilor publice.

„Anul acesta evenimentul MARATONUL, SEMIMARATONUL ȘI CROSUL ARADULUI a fost desemnat câștigător la categoria «PROIECTUL DE VOLUNTARIAT AL ANULUI ÎN DOMENIUL SPORT ȘI RECREERE», datorită implicării ridicate a comunității arădene în derularea activităților”, informează Clubul Sportiv Experienţa Multisport, organizator al evenimentului premiat. Importantul premiu a fost ridicat de Ruben Galiş, responsabil de promovare al Clubului Sportiv Experienţa Multisport.

,,Mesajul meu se adresează în mod deosebit voluntarilor! Au aplaudat, au strigat, și-au făcut improvizații pentru a produce un sunet mai puternic, au bătut palma cu alergătorii sau chiar au alergat alături de ei. Au fost trup și suflet, gata să se sacrifice pentru binele alergătorilor! Voluntarii, adevărații eroi ai maratonului!”, a declarat, cu acest prilej, Ruben Galis.

„Experienţa în sine a coordonării voluntarilor, deşi complexă  şi pe diferite grade de dificultate, din punctul meu de vedere  a fost una reuşită, voluntarii dând dovadă de responsabilitate, proactivitate,  empatie,  colegialitate  şi nu în ultimul  rând de creerea unui mediu  radiind  de bună dispozitie ce cu siguranţă a facilitat  experienţe de neuitat pentru participantii din cadrul evenimentului. Atât personal cât şi profesional consider că am avut de câştigat din această experienţă, de la sentimentul de apartenenţă la un grup compact (ca cel al voluntarilor), la sentimentul de apartenenţă din cadrul comunităţii şi nu în ultimul rând satisfacţia de a fi împlinit ceea ce ne-am propus”, a declarat Noemi Zombori, coordonator  echipă de voluntari.

La rândul său, Sorin-Victor Roman, coordonatorul evenimentului, a declarat: „«Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului» încurajează, an de an, practicarea sportului  în general şi a  alergării în mod special, urmăreşte promovarea unui stil de viaţă sănătos în regiune. În felul acesta încercăm să contribuim la campaniile de prevenție în domeniul sănătății și să transmitem mai departe valorile ce țin de implicare în comunitatea arădeană”.

De remarcat, că pentru Clubul Sportiv Experienţa Multisport este a doua calificare în finală, după cea din 2015. Reprezentantul organizației a fost Ruben Galiş, responsabil de promovare.

Evenimentul „Maratonul, semimaratonul și crosul Aradului” – 2016 a fost organizat de Clubul Sportiv Experienţa Multisport, Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad, Consiliul Judeţean Arad și Centrul Cultural Judeţean Arad, la inițiativa lui Sorin-Victor Roman.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.