Membrii evrei ai partidului populist Alternativa pentru Germania vor să-și unească forțele pentru a forma o asociație în cadrul AfD. Potrivit unui articol apărut în „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, așa-numita „JAfD” (Jüdische Alternative für Deutschland) ar urma să fie să fie fondată pe 7 octombrie, la Offenbach lângă Frankfurt.
„O imigrație în masă a tinerilor din cultura islamică” ar fi în detrimentul vieții evreiești din Germania din cauza „relaționării lor antisemite”, a comunicat marți membrul fondator Dimitri Schulz, agenției de presă germane dpa. „AfD este singurul partid din Republica Federală care tematizează problema urii musulmane față de evrei, fără a o neutraliza”, a adăugat acesta.
Între susținătorii și vorbitorii anunțați la ședința de constituire a JAfD se număra Beatrix von Storch, șefă de grup parlamentar AfD în Bundestag, Joachim Kuhs, vicepreședinte al unei asociații creștine din cadrul partidului, ChrAfD, autorul Michael Klonovsky și purtătorul de cuvânt al organizației AfD din Hessen, Robert Lambrou.
Membrii comunităților evreiești din Wiesbaden și din Offenbach au confirmat existența unei astfel de inițiative, exprimându-și, totodată, surpriza față de aceasta. Purtătorul de cuvânt Lambrou a replicat, spunând că nu există nici o contradicție între „a fi evreu și membru AfD”. „Nu negăm faptul că, în rândurile AfD, se află într-adevăr antisemiți. Însă influența acestora este masiv supraestimată în percepția publică”, a precizat el.
- Critici la adresa inițiativei
Reprezentanții asociațiilor evreiești din Germania critică însă dur inițiativa fondării unei astfel de asociații. „Este absolut de neînțeles cum unii evrei pot justifica, față de ei înșiși, apartenența la un astfel de partid”, a spus pentru publicația Bild, fosta președintă a Sfatului Central al Evreilor din Germania, Charlotte Knobloch. “AfD este și rămâne un partid în care antisemiții se simt la ei acasă”, a adăugat ea.
Elio Adler, de la asociația de la Berlin „WerteInitiative” (InitiativaValorilor) a spus că partidul folosește evreii „pentru a masca puternicul rasism din AFD”. Presupusă prietenie evreiască sau față de Israel a AfD servește „legitimității de a agita împotriva musulmanilor”, este de părere Adler.
Și Maram Stern, de la Congresul Mondial Evreiesc a avertizat împotrivă faptului că evreii ar putea să legitimeze AfD. „Nu cred că ar trebui să oferiți AfD o stampilă de kosher”, a spus el.
Într-un interviu pentru Bild, fostul vicepreședinte al Consiliului Central al Evreilor din Germania, Michael Friedmann, a descris AfD ca un “partid antidemocratic, care sfidează oamenii”. „Nimeni nu trebuie să se alăture AfD, cu siguranță nu un evreu”, a spus Friedmann.
Comisarul pentru antisemitism al guvernului federal, Felix Klein, a declarat pentru Bild că AfD în ansamblu nu este antisemită, însă tolerează manifestări antisemite, precum relativizarea crimelor național-socialiste. Implicarea evreilor în AfD ridică, prin urmare, „unele semne de întrebare”.
- Instrumentalizarea antisemitismului de către AfD
Există suficiente declarații și consemnări în presa germană, referitoare la tendințele antisemite din partidul Alternativa pentru Germania. De exemplu, declarația prin care Björn Höcke, președinte al organizației AfD din Turingia, numește Monumentul Holocaustului din Berlin “monument al rușinii”, relativizând astfel vina germană din timpul Holocaustului.
Însă ieșirile publice cu tentă antisemită ale AfD nu se limitează doar la atât. Datorită tendințelor sale extremiste de dreapta, asociația regională din Saarland a trebuit să fie desființată. Iar parlamentarul regional Wolfgang Gedeon, din Baden-Württemberg, a trebuit să dea seamă în cadrul partidului, pentru declarațiile sale antisemite, însă n-a fost exclus din AfD.
Partidul în sine afișează în mod repetat apropierea sa de extremiștii de dreapta de la Mișcarea Identitară, Pegida și alte grupări extremiste, cum s-a petrecut și recent, în timpul marșurilor de la Chemnitz.
Anul trecut, politicianul bavarez Dr. Franz Eibl declara pentru Huffington Post că “ura față de evrei, în anumite cercuri ale AfD, era încă de pe timpul meu intolerabilă”. Eibl s-a retras din partid ca purtător de cuvânt și președinte de organizație în Franconia Superioară, încă din 2014.
Expertul în antisemitism, Gideon Botsch, considera cu luni în urmă, într-un interviu de la radioul german, că AfD duce “o relație instrumentală unilaterală cu antisemitismul”. Acesta devine important doar “dacă poate fi mobilizat împotriva altor minorități, în special împotriva comunităților musulmane din Germania și împotriva refugiaților”. Potrivit spuselor lui Botsch, alte fațete ale antisemitismului nu ar fi tematizate de AfD.
Foto: Facebook – AfD
Articolul a fost publicat şi de HotNews.ro.
Lasă un comentariu