O femeie din oraşul Sebiş a ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, după ce ar fi fost muşcată de o viperă, la sfârşitul săptămânii trecute.
M.S., o septuagenară din oraşul arădean, se afla într-o zonă care în trecut erau viile localnicilor, când a fost muşcată de şarpe. Imediat i s-a făcut rău şi, pentru că la spitalul din Sebiş nu exista vaccin anti-viperin, a fost trimisă la Ineu.
Potrivit informaţiilor noastre, la spitalul din Ineu i s-a administrat o doză de vaccin iar pacienta a fost trimisă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a fost internată în secţia de Anestezie Terapie Intensivă.
Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şarpele care a muşcat-o pe femeie, nefiind convinşi că a fost vorba despre o viperă. „E greu de spus dacă a fost, sau nu, vorba despre o viperă. E clar că femeia a avut o reacţie anafilactică, dar muşcătura şi felul în care a evoluat zona afectată de aceasta este discutabilă. Se ştie cât de gravă este muşcătura de viperă şi ce leziuni provoacă, dar în acest caz nu pare a fi vorba despre aşa ceva. Există o urmă, dar e greu de spus ce anume a provocat-o”, a declarat dr. Adrian Weiner, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Arad.
Potrivit acestuia, femei a ieşit din comă şi urmează să fie externată. „Femeia nu mai este pe secţia de ATI, se simte bine şi urmează să fie externată”, a declarat Adrian Weiner.
De remarcat, că în urmă cu câteva zeci de ani a mai fost semnalat un caz de muşcătură de viperă la Sebiş. Un muncitor care lucra la construirea ştrandului ar fi fost muşcat atunci de o viperă. Drept urmare, până în ziua de astăzi numele de „Vipera” este purtat de o clădire din zonă, aflată vizavi de ştrand, în care a funcţionat un bar până spre sfârşitul anilor ’90.
toata lumea stie ca sunt vipere la Sebis e o zona periculoasa ar trebui stramutati toti locuitorii pana nu este prea tarziu!
Asa trebe facut,numai familia Pele trebe lasata,doara da D-zeu sa fie muscati de vipera!
:))