Direcția de Asistență Socială Arad a organizat în perioada 6-7 septembrie 2018 o întâlnire de lucru peer-review la nivelul instituțiilor publice de asistență socială din România, având ca obiectiv facilitarea schimbului de experiență, a modelelor de bune practici și identificarea celor mai oportune modalități de intervenție în practica socială.
În deschidere au susținut alocuțiuni viceprimarul Levente Bognar, consilieri locali municipali, Ana Rădulescu – raportor național al European Social Network și director CFCECAS, reprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad, Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad și Ștefana Zibileanu – președinte al Corpului profesional al specialiștilor în servicii sociale din cadrul Asociației Municipiilor din România.
Prima zi a întâlnirii a continuat cu vizite la obiective din cadrul Direcției de Asistență Socială Arad, Creșa nr.1 cu program săptămânală din str.Izoi, care a fost renovată prin implicarea comunității locale, sponsori privați și voluntari. Vizita a continuat la Centrul de Îngrijire pentru Persoane Vârstnice, situat pe Calea Bodrogului.
A doua zi a fost dedicată ONG-urilor, organizații ce au un rol foarte important în comunitate. Întâlnirea de lucru a fost un bun prilej pentru reprezentanții ONG-urilor să prezinte obiectul de activitate, acțiunile dar și planurile de viitor.
La acest eveniment a fost prezent și sociologul italian Luca Vincenti, care a prezentat importanța familiei pentru tineri, a mediului școlar, a anturajului, dar și riscurile consumului de droguri și alcool.
Întâlnirea a reunit directori si specialiști în asistență socială, asistenți sociali locali și din țară, ONG-uri, instituții colaboratoare și universitățile arădene.
„Mă bucur că la această importantă întâlnire în an centenar au răspuns prezent directori ai instituțiilor de asistență socială din țară și din Arad, specialiști în domeniul serviciilor sociale, dar și reprezentanții ONG-urilor. A fost o ocazie deosebită să dezbatem problemele de actualitate și să încercăm să găsim cele mai bune metode de intervenție în comunitate”, a declarat Oana Pârvulescu – director general Direcția de Asistență Socială Arad.
Lasă un comentariu