Fundaţia CAESAR (Centrul pentru Acces la Expertiza Studenţilor şi Absolvenţilor Români) va lansa Clubul Civic CAESAR Arad, în cadrul unui eveniment la care vor participa reprezentanți din mediul academic, sectorul privat, societatea civilă și oameni de cultură din Arad. Evenimentul va avea loc miercuri, 16 decembrie 2015, de la ora 18, la Hotel LEON Arad.
CAESAR Arad este printre primele cluburi civice pe care Fundaţia CAESAR le lansează pe plan local.
Clubul civic CAESAR din Arad îşi propune să coaguleze specialişti din mai multe domenii-cheie – precum administraţie, sector privat, mediu universitar, societate civilă – pentru a identifica soluţii care să reflecte nevoile şi priorităţile comunităţii în procesul de modernizare şi dezvoltare a Aradului.
Fundația CAESAR este o comunitate de experți, un laborator de idei și o platformă de acțiune civică pentru dezvoltarea economică și consolidarea democratică a României.
Un laborator de idei românesc cu prezență globală, CAESAR reunește experți din întreaga lume, selectați pe baza rezultatelor remarcabile din cariera lor academică și profesională. Uniți în jurul unor valori comune – integritate, responsabilitate și profesionalism – experții CAESAR oferă idei și soluții concrete în domeniile de importanță strategică pentru viitorul României.
Cluburile civice CAESAR sunt filiale în teritoriu ale Fundației CAESAR. Ele au misiunea de a construi la nivel local România în 3D: România Democratică, Dezvoltată și Demnă. Cluburile CAESAR sunt grupuri pentru acțiuni civice locale, care identifică probleme și propun soluții în fiecare comunitate, alcătuiesc strategii de dezvoltare locală/regională, organizează inițiative cetățenești, participă în proiecte civice naționale organizate de Fundația CAESAR și dezvoltă rețele de lideri și de vectori de influență în comunitățile în care activează.
Evenimentul de lansare a Clubului Civic CAESAR Arad va reuni, într-un cadru select, personalități ale societății arădene şi regionale, reprezentanți ai mediului academic, ai sectorului privat și ai societății civile, oameni de afaceri, artiști și membri CAESAR.
Vor lua cuvântul: Mihai Precup, consilier al vicepreşedintelui Băncii Europene de Investiţii şi coordonator al Clubului civic CAESAR Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii Aurel Vlaicu, Coralia Cotoraci, rectorul Universitaţii de Vest Vasile Goldiş, Marilen Pirtea, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara şi alte personalităţi care vor dori să intervină în suţinerea acestui demers.
Evenimentul se va încheia cu o sesiune de networking.
Lasă un comentariu