O explozie puternică a avut loc, luni, într-o zonă industrială din provincia Limbourg, sudul Olandei. Trei stații de tren și mai multe drumuri din regiunea respectivă au fost închise termporar ca urmare a incendiului.
„Explozia de la Chemelot a provocat o cantitate mare de fum”, a precizat serviciul de pompieri din Limbourg pe contul de Twitter al instituţiei, luni, când fumul negru produs în urma exploziei se întindea pe câţiva kilometri.
Două staţii de tren din oraşul Geleen şi o alta în Sittard au fost închise, luni, de autorităţile olandeze, ca măsură de precauţie, pentru ca explozia să nu se extindă.
Potrivit agenţiei de presă olandeză ANP, fumul gros a cauzat câteva probleme în aeroportul Maastricht, aflat în apropiere, iar unele persoane care se îndreptau spre spitalul din Geleen au fost redirecţionate către alt centru medical.
Autorităţile au recomandat ca elevii să rămână în clădirile şcolilor, în timp ce unele artere rutiere au fost închise pentru un timp.
Să vezi cum va demisiona prim ul ministru.