Expoziție dedicată membrilor comunității evreiești, la Complexul Muzeal Arad (GALERIE FOTO)

Expoziție dedicată membrilor comunității evreiești, la Complexul Muzeal Arad (GALERIE FOTO)

Cu prilejul marcării a 300 de ani de viață evreiască la Arad, Complexul Muzeal Arad prezintă publicului arădean între 12-24 septembrie, orele 09.00-16.00, expoziția dedicată membrilor comunității evreiești, care au jucat un rol important în istoria Aradului timp de trei secole, începând cu anul 1 717.

Expoziția a fost vernisată în prezența Excelenței Sale Tamar Samash, Ambasador al Statului Israel în România.

Expoziția, prin fotografiile de familie, documentele personale, actele oficiale, scrisorile, obiecte personale și de  cult reconstituie destinul unor familii evreiești din Arad, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea și până la emigrarea în Israel, în timpul regimului comunist. Alături de documentele de arhivă, obiectele muzeale reconstituie istoria, tradițiile, fragmente de viața cotidiană.

„În anul 1717, la data de 1 mai, generalul locotenent Ștefan Cosa, comandantul cetății Aradului, emite o scrisoare de protecție prin care acordă primilor evrei permisiunea de a se stabili în oraș. A urmat cu timpul stabilirea altor evrei și formarea unei comunități care a ajuns la 12.000 se suflete și care a adus o importantă contribuție la dezvoltarea pe toate planurile a orașului Arad. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, urmată de înființarea Statului Israel, majoritatea evreilor din România, inclusiv cei din Arad au emigrat, dar păstrează în suflet Aradul. Numeric mult diminuată, comunitatea evreiască a Aradului continuă să fie o prezență activă în viața orașului, membrii ei definindu-se ca fiind cetățeni loiali și utili ai României, ing. Ionel Schlesinger, președintele Comunității Evreilor din Arad.

Colecția de obiecte muzeale, legate de istoria evreilor, s-a constituit prin strădania muzeografilor arădeni, de remarcat fiind  munca istoricului arădean Gheorghe Lanevschi.

Bunurile de patrimoniu, cuprinse în colecția „Comunitatea evreilor din Arad” a Complexului Muzeal Arad, au fost donate muzeului arădean în perioada 1993-2005 de către membrii comunității evreiești: Braun Margit, dr. Hatschek Pál si Terezia, Seidner Ioan și Steinberg Margareta, Arnstein Andor, Dr. Nagy Ștefan, Stein Ștefan, familia Ruppert, Stern Ileana, Stern Nicolae, Weisz Clara, Bremmer Eva, Rosenberg Rozalia, Toma Else și Comunitatea Evreilor Arad.

În ultimii ani colecția muzeului arădean a fost valorificată expozițional și educațional prin proiecte pentru copii și tineri, organizate în colaborare cu școlile arădene, instituțiile de învățământ superior din Arad, Cluj  și București, Comunitatea Evreilor din Arad, Centropa, Școala Internațională de Studiu a Holocaustului, Yad Vashem (Israel).

Proiect expozițional realizat cu sprijinul generos și donațiile familiilor evreiești din Arad/Comunitatea Evreilor din Arad și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad.     

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.