Falcă acuză PSD că BLOCHEAZĂ banii destinaţi Aradului din fondurile europene pentru termoficare

Falcă acuză PSD că BLOCHEAZĂ banii destinaţi Aradului din fondurile europene pentru termoficare

În replică la recentele acuzaţii venite din partea opoziţiei din Arad, potrivit cărora situaţia celor două CET-uri este disperată, din cauza faptului că administraţia nu s-a ocupat de rezolvarea problemei datoriilor pe care le au acestea, primarul Gheorghe Falcă a declarat în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului Local Municipal, că cine scrie asemenea declaraţii este dezinformat şi se face de râs”.

Falcă susţine că Aradul este pe primul loc din ţară la investiţii din fonduri europene pentru termoficare şi dă vina pe PSD pentru faptul că ar bloca banii europeni pe care Aradul ar trebui să îi primească. De asemenea, a făcut o invitaţie celor de la PSD şi presei să se deplaseze la CET, pentru a vedea cum stau lucrurile de fapt şi care este necesitatea de a investi.

„Avem un program de cooperare româno – elveţian pentru modernizarea termoficării din Arad, cum au doar trei oraşe din ţară, iar unii politicieni declară că nu avem bani. Astfel de declaraţii nu au nici o valoare”, a declarat primarul.

  1. mai baiete primare indragostitule tu te auzi ce vorbesti?? care PSD????? nu avem la Arad asa ceva. dar avem familii intregi de PDisti la CETuri, angajate pe bani buni si consilii de administratie si AGA pline de oamenii vostri care iau bani cu carul. de aici e falimentul CET nu de la PSD. asa sa stie si aradenii de unde li se trage de fapt.

    Raspunde
  2. si una din cele mai scumpe gigacalorii din tara, iar cu elvetienii va fi un mare fâs.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.