Falcă, Bîlcea, Varga… ce faceți, măh? Îngheață oamenii în Aradul vostru frumos…

Falcă, Bîlcea, Varga… ce faceți, măh? Îngheață oamenii în Aradul vostru frumos…

Ceea ce se întâmplă acum la Arad e de domeniul absurdului. În cel mai grotesc mod cu putință. E o bătaie de joc la adresa arădenilor, inclusiv a celor care au votat PNL, PNL, PNL și, înainte de asta, PDL.

Să stai în frig în apartamente, să fie frig în școli, taman acum, într-o perioadă de vârf a afecțiunilor respiratorii, iar guvernul (demis, dar asta nu e o scuză!) Cîțu să nu aloce vreun leu pentru menținerea la cote suportabile a prețului gigacaloriei într-un oraș condus de PNL, care are primar liberal și viceprimar liberal, e strigător la cer. Iar tu, Falcă, ditamai europarlamentarul, Bîlcea, ditamai deputatul, sau Glad Varga, alt ales al neamului liberal, să taci și să nu zici nimic, să nu-l tragi de mânecă pe premierul demis, pe care l-ai susținut, ce poate să însemne decât că te doare-n dos de cetățeni. De cei pe spatele cărora ai ajuns ce ai ajuns. Nu zic nimic de Ioan Cristina, senatorul liberal, că el, ca și primarul Bibarț, nu e în tabăra Cîțu, deci nu-l bagă nici dracu în seamă la guvern. Dar ceilalți trei, enumerați mai sus, adică Falcă, Bîlcea și Varga, să fim bine înțeleși, ar trebui să fie băgați în seamă, că doar au ales „echipa câștigătoare”. Echipă care, iată, pedepsește Aradul, nealocându-i nici un leu, sancționând astfel rebeliunea lui Bibarț care, alături de Ioan Cristina, l-au susținut pe Ludovic Orban în competiția internă din partid.

Se spune că răzbunarea e arma prostului. Ce se întâmplă acum e dovada nivelului de prostie din PNL.

  1. Asteaapta gazul de la centrala!

    Raspunde
  2. Ne-a luat iarna prin surprindere. De data asta in propriile locuinte. E degradant, nu am cuvinte.

    Raspunde
  3. Ei,acum va intrebati,cine naiba se astepta sa vina luna octombrie,cu temperaturi scazute ? Pai in alti ani,in lunile octombrie-ianuarie era canicula si se mergea la strand.Si in programul de guvernare a Partidului Nulitatilor si Lichelelor nu este prevazut pornirea caldurii in oras,asa ca nu va pligeti,si rabdati !!!

    Raspunde
  4. ca de obicei este problema de politica daca votati cu UDMR nu se mai intampla asta primim caldura de la Szeged sau Gyula prin relatii fratesti si gata. dar voi nu…. votati tot partide nemernice de ticalosi si gata.

    Raspunde
  5. Sorin (acelasi) :) 15 octombrie, 2021, 11:55 pm

    Orlando in sfarsit un articol ca-n vremurile tale bune! Tine-o tot asa!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.