Femeie căzută într-o fântână, salvată de pompieri

Femeie căzută într-o fântână, salvată de pompieri

Pompierii arădeni au salvat astăzi o femeie care a căzut într-o fântână.

Pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină, joi, în jurul orei 10.30,  în localitatea Nădab pentru salvarea unei persoane căzute  într-o fântână cu o adâncime de aproximativ doi metri.

La locul evenimentului s-au deplasat de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Ineu – Garda 2 Chișineu – Criș cu o autospecială cu modul pentru descarcerare încadrată cu cinci subofițeri. În sprijinul echipajului a intervenit și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor, victima, o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani, era conștientă și cooperanantă.

„Intervenția promptă a salvatorilor a condus la extragerea victimei în condiții de siguranță, ulterior aceasta fiind predată echipajului de la Serviciul Județean de Ambulanță pentru acordarea primului ajutor medical și transportarea la Spitalul Județean Arad”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.

Foto: Arhivă, rol ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.