Englezii sunt consternaţi după ce fenomene meteo bizare au avut loc joi, în Marea Britanie.
Ninsori abundente însoţite de fulgere au afectat traficul rutier, feroviar şi aerian, potrivit Sky News.
„Se înregistrează ninsori în zone din nordul şi vestul ţării, inclusiv fenomene de viscol şi furtuni”, a declarat Simon Partridge, un reprezentant al Serviciului meteorologic, citat Sky News.
„Avem şi ninsori însoţite de fulgere, în zona de nord a oraşului Manchester – sunt furtuni normale, doar că este ninsoare în loc de ploaie”, a explicat specialistul.
Şcolile din regiunile Cumbria, Scoţia şi Irlanda de Nord au fost închise din cauza ninsorilor iar compania telefonică EE a anunţat că semnalul are probleme în zonele Ayrshire, Yorkshire, Tyne şi Wear. Peste zece curse ale trenurilor au fost anulate între oraşele Manchester şi York iar numeroase zboruri au fost suspendate pe aeroportul din Manchester.
Sursa: Sky News
https://www.youtube.com/watch?x-yt-ts=1422503916&v=7cmJ3N73GpE&x-yt-cl=85027636
Lasă un comentariu