Festivalul Minorităților Naţionale de la Arad, care de anul trecut este inclus în Mişcarea Charta XXI pentru reconcilierea popoarelor, va avea loc în perioada 18-19 septembrie iar la eveniment va fi prezent și fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, Laszlo Surjan.
Ediţia din acest an a Festivalului Minorităţilor Naţionale se va desfăşura, în premieră, pe parcursul a două zile, programul cuprinzând un simpozion şi o manifestare artistică, ambele propunându-şi să scoată în evidenţă cele mai valoaroase aspecte din viaţa minorităţilor care convieţuiesc de sute de ani, în armonie, în municipiul şi judeţul Arad.
Laszlo Surjan, fostul vicepreşedinte al Parlamentului European, a confirmat participarea la acest eveniment, susţinând că se simte onorat de invitaţia făcută de autorităţile arădene şi că a rămas cu amintiri foarte plăcute de la ediţia de anul trecut a festivalului.
Totodată, Festivalul Minorităţilor Naţionale face parte din manifestările care se organizează pentru promovarea cadidaturii Aradului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
„Suntem competitori pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii şi ne dorim să transmitem un mesaj al bunei convieţuiri între oamenii de diferite etnii din Arad. De aceea, ediţia din acest an a Festivalului Minorităţilor Naţionale este una complexă și cuprinde un program dedicat tuturor cetățenilor orașului nostru, indiferent de etnie, pe care îi invităm să ni se alăture”, a declarat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.
Manifestarea a ajuns în acest an la cea de-a IX-a ediţie şi va reflecta coabitarea celor nouă minorităţi etnice din judeţul Arad cu majoritatea populaţiei locale.
De asemenea, vor fi evidenţiate relaţiile de bună colaborare ale municipiului Arad cu oraşele înfrăţite, la eveniment fiind invitate să participe delegaţii ale oraşelor Zrenjanin (Serbia), Praga 5 (Cehia), Gyula (Ungaria).
Tot în premieră, la Festivalul Minorităţilor Naţionale de la Arad a fost invitat să participe un ansamblu folcloric din străinătate. Astfel, Ansamblul folcloric Soubor Dúbrava din Cehia va susţine un recital de cântece şi dansuri tradiţionale din regiunea din care provin.
De asemenea, ca în fiecare an va avea loc tradiționala parada a minorităților naționale care se va desfășura în centrul orașului.
Lasă un comentariu