Festivalul Vinului va avea loc anul acesta în fața Primăriei Arad. Află cine cântă!

Festivalul Vinului va avea loc anul acesta în fața Primăriei Arad. Află cine cântă!

Ediția din acest an a Festivalului Vinului de la Arad se va desfășura în fața Primăriei, în perioada 14-16 noiembrie, la eveniment urmând să participe producători de vin din județ, dar şi din ţară.

În aceste zile a fost montată platforma pe care au fost amplasate căsuțele în care producătorii de vin, și nu numai, își vor comercializa marfa.

La eveniment, considerat unul dintre cele mai importante festivaluri în aer liber, vor participa principalii producători de vin din Podgoria Aradului, precum şi producători din zona viticolă Diosig, aflată în apropierea oraşului Oradea. În ceea ce priveşte programul artistic, a fost pregătită o selecţie de muzică specifică acestui tip de eveniment, recitaluri folk, muzică populară, de petrecere şi muzică lăutărească.

Pe scena care va fi amplasată pe platoul din fața Primăriei vor urca în prima seară a Festivalului, pe 14 noiembrie, Lucian Zadic, Alexandra şi Lucian Drăgan, Melisa Ţolea şi Ricardo Caria.

În cea de-a doua seară, pe 15 noiembrie, pe scenă vor fi prezenți Daniel’s Band, Nelu Pitic, Daniel Julean şi Trupa de Serviciu, Nova Band, Oliver Goilean şi On the Edge.

Seara zilei de 16 noiembrie îi va avea ca invitaţi pe Tinu Vereşezan, Ştefan Muntenaş, Viorel Leric, Aurel Ungur, Ramona Ancateu, Irina Iovescu, Lascu Carol, Ionuţ Langa, Orchestra Vasile Balc şi soliştii Sorin Gligor, Geanina Giblac.

Spectacolele vor începe, în fiecare seară, de la ora 18.

Festivalul Vinului este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad, cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.