Final fericit în cazul adolescentei rătăcite. Rada este din nou lângă familia ei

Final fericit în cazul adolescentei rătăcite. Rada este din nou lângă familia ei

Mobilizarea exemplară a reprezentanților MAI și a rangerilor Parcului Natural Lunca Mureșului a făcut ca întâmplarea de astăzi, când o adolescentă s-a rătăcit în zona Trei Insule, să aibă un final fericit.

„Dispecerul 112 a fost anunțat astăzi despre dispariția unei fetițe de 14 ani, în zona Trei Insule. Din informațiile primite, aceasta ar fi plecat de lângă mama ei, în direcție necunoscută, iar după 20 de minute de căutare, mama încă nu o găsise.

Ora 13,11

Dispecerul 112 alertează colegii de la Poliția Municipiului, S.I.C. și forțele M.A.I: I.S.U. Arad și I.J.J. Arad; cu autospeciale de teren și câini de urmă.

Ora 13,20

Primii polițiști ajung la fața locului, și pornesc căutările. Celelalte forțe li se alătură în cel mai scurt timp, și peste 70 de oameni pleacă în toate direcțiile, într-o cursă contra cronometru.

ISU Arad lansează barca pe Mureș, pentru a observa malul.

Acțiunea de căutare continuă cu îngrijorare sporită: fetiței îi place să se ascundă, și nu răspunde când este strigată.

Este solicitat și elicopterul SMURD și ajutorul reprezentanților Administrației Parcului Natural «Lunca Mureșului». Temperaturile cresc împreună cu îngrijorarea familiei, până când… un apel prin stație de la un polițist, la ora 15, ne dă cea mai bună veste: «Am găsit-o pe Rada»! Un caz exemplar de mobilizare al forțelor M.A.I., în care au fost implicați peste 80 de polițiști, pompieri, jandarmi și rangeri ai Administrației Parcului Natural «Lunca Mureșului». Rezultatul: o familie fericită, reîntregită”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto: IPJ Arad / Orlando Toader

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.