Finalizarea autostrăzii Nădlac – Pecica, apreciată de Dorel Căprar

Finalizarea autostrăzii Nădlac – Pecica, apreciată de Dorel Căprar

Deputatul Dorel Căprar salută deschiderea pentru circulaţie a tronsonului de autostradă Nădlac – Pecica.

„Unul dintre obiectivele importante asumate de Guvernul Ponta şi de noi, parlamentarii din Arad, pentru judeţul Arad este finalizarea autostrăzii Nădlac – Arad. Iată că acum se deschide circulaţiei lotul I, la care se adaugă cei câţiva kilometri care să permită legătura cu DN 7, la ieşirea din Pecica. Deja, traficul greu este scos din Pecica, ceea ce este un lucru foarte bun. Mă bucur că acelaşi constructor care a realizat acest obiectiv chiar înainte de termen lucrează şi la lotul II, Pecica – Arad, care sunt convins că va fi gata la vară. Există astfel perspective să avem legătură directă pe autostradă cu vestul Europei de anul viitor, o realizare care va aduce numeroase atuuri economice judeţului nostru. Dovedim astfel că am avut dreptate atunci când am anunţat că acest tronson de autostradă va fi gata anul acesta şi când am subliniat, în numeroase ocazii, că judeţul Arad a beneficiat de investiţii guvernamentale masive în acest an. De altfel, presa locală a arătat că Aradul a fost în topul decontărilor CNADNR în acest an”, a spus deputatul Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.