Inspectorii muncii arădeni au efectuat mai multe controale pentru a verifica respectarea legislației la încadrarea pe piața muncii a cetățenilor din state non UE, fiind depistate numeroase nereguli.
Astfel, în perioada 9 februarie – 10 martie, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad au fost implicați în campania națională privind verificarea modului în care angajatorii români, agenții de muncă temporară și furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă respectă prevederile legale referitoare la relațiile de muncă și la regimul juridic aplicabil străinilor pe teritoriul României.
„Campania s-a derulat sub coordonarea Inspecției Muncii, la angajatorii care-și desfășoară activitatea pe raza județului Arad și a avut, ca de fiecare dată, un dublu rol, atât de informare cât și de control. Angajatorilor li s-a readus în atenție, că anterior primirii la muncă a cetățenilor străini non UE, au obligația să obțină aviz de angajare, eliberat de structurile Inspectoratului General pentru Imigrări, să întocmească contract individual de muncă cu respectarea Codului Muncii precum și a legislației care reglementează completarea și transmiterea angajărilor în Registrul General de Evidență al Salariaților. Este știut faptul că în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.25 / 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cetățenii străini non UE pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României. Pe parcursul acțiunii s-a urmărit cu precădere dacă sunt respectate prevederile legale privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de muncă, respectiv în cazul agentului de muncă temporară, a contractului de muncă temporară în ceea ce-i privește pe cetățenii străini non UE. De asemenea, dacă sunt respectate prevederile legale privind punerea la dispoziție și utilizarea salariaților temporari proveniți din state non UE”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ITM Arad.
Pe parcursul controalelor au fost constatate neconformități, cea mai mare sancțiune a fost aplicată unui angajator care a primit la lucru un cetățean străin fără aviz de angajare, respectiv amendă în cuantum de 10.000 lei.
Au mai fost constatate neconformități în ceea ce privește nerespectarea repausului săptămânal precum și în ceea ce privește netransmiterea către Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a comunicărilor privind detașarea salariaților străini, în cel mult 5 zile de la data începerii activității acestora pe teritoriul României.
Prin urmare, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate, măsuri necesar a fi duse la îndeplinire în termenul stabilit, pentru diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României, scopul declarat fiind acela de creștere a gradului de conștientizare a angajatorilor controlați cu privire la necesitatea respectării prevederilor legale privind munca străinilor.
„Readucem în atenția angajatorilor că neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse atrage răspunderea contravențională, amenzile de care sunt pasibili fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei”, se mai precizează în comunicatul ITM Arad.
Foto: Arhivă, caracter ilustrativ
Lasă un comentariu