Firme amendate cu zeci de mii de lei de Poliția Locală

Firme amendate cu zeci de mii de lei de Poliția Locală

Polițiștii locali au verificat pe parcursul lunii februarie 91 de firme care își desfășoară activitatea în municipiul Arad.

De la începutul lunii februarie, polițiștii locali cu atribuții de control în domeniul activității comerciale din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au aplicat 16 amenzi în valoare totală de 42.500 lei. Amenzile au fost date în urma constatării încălcării prevederilor HCLM nr. 586/2021 privind regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad.

Astfel, în luna februarie 2023, au fost verificate 91 de societăți comerciale, respectiv producători ce își desfășoară activitatea pe raza municipiului Arad, fiind înregistrate 35 de societăți identificate cu nereguli, pe lista abaterilor constatate regăsindu-se nedeținerea autorizației de funcționare și a avizului de orar de funcționare. În situația a 19 firme s-a aplicat în prima fază a controlului sancțiunea contravențională avertisment scris cu recomandarea intrării în legalitate în cel mai scurt timp (depunerea documentelor obligatorii la Primăria Municipiului Arad), aflându-se la prima abatere, în timp ce 16 societăți, care nu se aflau la prima verificare, au fost amendate pentru neconformare, constatându-se aceleași nereguli în timpul verificării ulterioare.

În acest context, Direcția Generală Poliția Locală Arad atrage atenția că acțiunile de control se vor derula frecvent în continuare, fiind centralizate rezultatele înregistrate, aplicându-se amenzi de la 2.000 lei la 2.500 lei în cazul neefectuării demersurilor de intrare în legalitate.

Principalele reguli aplicabile tuturor categoriilor de activități comerciale, conform actului normativ mai sus menționat sunt:

activitățile comerciale în zone publice se desfășoară de către persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și de alte persoane juridice, respectiv comercianții cu atestat de producător;

ocuparea amplasamentelor se face în condițiile specifice stabilite prin Regulament pentru fiecare tip de activitate comercială;

activitățile comerciale se pot desfășura strict în perimetrul și pe amplasamentul delimitat, fără posibilitatea de extindere în zonele învecinate;

păstrarea curățeniei în zona de desfășurare a exercițiului comercial, precum și în zonele limitrofe este obligatorie;

este obligatorie amplasarea pubelelor pentru deșeuri;

este interzisă depozitarea ambalajelor sau a produselor de orice fel în zona de desfășurare a exercițiului comercial, precum și în zonele limitrofe;

se interzice amplasarea pe partea carosabilă a străzii a obiectelor de orice fel (cutii, cărucioare, scaune etc. în scopul „rezervării” unuia sau mai multor locuri de parcare;

orice activitate comercială care se desfășoară pe artere sau în zone pietonale nu va afecta, în niciun fel, circulația pietonilor;

comercianții sunt obligați să respecte orarul de funcționare avizat în condițiile legii.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.