Zeci de firme de construcţii au fost verificate de inspectorii muncii în cadrul unei campanii privind securitatea şi sănătatea în muncă la lucrările din domeniul construcţiilor. Verificările au avut loc în trimestrele II şi III, respectiv în perioada aprilie – septembrie.
Inspectorii de muncă au controlat 27 de agenţi economici, la care au constatat 56 de nereguli şi au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 39.500 de lei. Lipsa evaluării riscurilor de accidentare, a planului de prevenire şi protecţie, a controlului medical la angajare, precum şi lipsa purtării echipamentului de protecţie sunt câteva dintre neregulile constatate de reprezentanţii Inspectoratului de Muncă (ITM) Arad.
„Acţiunea a vizat îndeosebi angajatori şi lucrători care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor şi anume, utilizarea în muncă de lucrători a echipamentelor de muncă specifice domeniilor construcţiilor de clădiri şi a lucrărilor speciale de construcţii”, se arată într-un comunicat de presă remis de ITM Arad.
Lasă un comentariu