Flavius Măduţa: „Gheorghe Falcă şi-a asumat în numele arădenilor obligaţii care nu pot fi îndeplinite”, în privinţa Cetăţii Aradului

Flavius Măduţa: „Gheorghe Falcă şi-a asumat în numele arădenilor obligaţii care nu pot fi îndeplinite”, în privinţa Cetăţii Aradului

Deputatul Flavius Măduţa este surprins de modul superficial în care primarul Falcă tratează problema preluării Cetăţii Aradului de către comunitatea locală.

„Constat că dânsul nu înţelege că aici nu este vorba despre el sau despre mine, ci despre un obiectiv al Aradului, pe care îl vom atinge doar dacă fiecare îşi face treaba cu responsabilitate. Noi trebuie să discutăm despre instituţii şi documente, nu despre persoane. Eu nu am dorit şi nu doresc să fac polemică, mai ales acum, în Săptămâna Mare, eu am prezentat un document oficial. Dacă Primăria Arad sau CLM au depus o solicitare pentru construcţia de apartamente ANL destinate militarilor, să le facă publice şi să corectăm împreună eroarea Guvernului. Dar să prezinte documente, nu poveşti sau declaraţii politice. De asemenea, am transmis opiniei publice din Arad, odată cu răspunsul primit din partea ANL care arată că administraţia locală din Arad nu a depus cerere pentru apartamente destinate militarilor, copii după HCLM nr. 139 din 2010 şi după HG. 1100 din 2010. Prin HCLM, administraţia condusă de Gheorghe Falcă îşi asuma foarte clar construcţia unor apartamente ANL. În Hotărârea de Guvern se arată foarte clar, la art. 4: «(1) Consiliul Local al Municipiului Arad va transfera în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, un număr de 250 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, pentru personalul Ministerului Apărării Naţionale, realizate prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.» În aceste condiţii şi cu aceste documente în vigoare, pe care dânsul le-a negociat şi le-a girat şi pentru care a cerut votul în CLM, nici un Guvern nu poate da Cetatea arădenilor. Încă o dată, eu vorbesc pe documente, nu fac pe politrucul. În calitatea sa de om politic, domnul Falcă poate să spună orice prostie, nu mă interesează. În calitatea sa de primar, prin ce spune, ce face şi ce semnează implică Aradul şi locuitorii Aradului”.

În opinia deputatului, „este foarte clar acum că în privinţa Cetăţii Aradului, din 2010 şi până acum Gheorghe Falcă a făcut o serie de demersuri neserioase şi şi-a asumat în numele arădenilor obligaţii care nu pot fi îndeplinite. Ar fi bine să recunoască acest lucru, să nu mai fugă de responsabilitate şi să reia demersurile pentru a obţine Cetatea Aradului, asumând în numele arădenilor obligaţii care pot fi respectate. Aceste demersuri pot fi făcute de primarul Aradului, nu de către altcineva!”

  1. Domnule parlamentar, mai lasati pe dobitocul asta de Falca. Pana si partidul lui nu l-a lasat sa fie presedinte/premier din umbra ca e un mincinos notoriu. Normal ca a zis ca face ceva ce nu a mai facut. La el asta se numeste politica din 2000 de cand e activ pe la PDL.

    Raspunde
  2. Falca o sa rezolve si problema asta pana la urma si bine ar fi ca si alti sa il sustina ca de critici nu ducem lipsa. Mai nou tot prostul isi da cu parerea ! Oricum rezolvarea nu o sa vina de la actuali guvernanti care nu sant in stare sa termine nici pasajele .

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.