Florin Galiş: „Mi-am dat demisia pentru a demonstra că în PNL există onoare și demnitate”

Florin Galiş: „Mi-am dat demisia pentru a demonstra că în PNL există onoare și demnitate”

Florin Galiş, fost preşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad, a explicat într-un comunicat de presă care au fost motivele care au stat la baza gestului său de a se retrage din fruntea organizaţiei.

„Din respect față de adevăr și din considerație pentru valorile Partidului Național Liberal, doresc să fac câteva precizări. Mi-am dat demisia din funcția de Președinte al Organizației municipale a PNL Arad pentru a demonstra că în PNL există onoare și demnitate.

Am convingerea că Organizația Municipală va aprecia cei aproape șase ani de activitate politică, în care am condus organizația, ca o perioadă de progres în politica arădeană. Rezultatele mai slabe de la alegerile europarlamentare nu reprezintă insuccesul Organizatiei Municipale într-un moment politic complex al PNL în mediul urban, ci un moment de analiză corectă a potențialului și calității membrilor organizației, în integralitatea ei.

Rămân fidel Partidului Național Liberal si sunt convins că, într-un viitor apropiat, alături de colegii mei din PNL ne vom bucura că Romania va avea un președinte susținut de formațiunile de dreapta. Pentru mine, 2014 este un an de analiză și reflecție. Toate acestea pentru a avea un parcurs bun în anul electoral 2016 când PNL se va afla în prim-plan și la Arad”, a precizat Florin Galiş, consilier municipal.

 

  1. Daca de la nivel central problema Diaconu era gestionata corespunzator,altul era rezultatul…

    Raspunde
  2. Multi liberali aradeni s-au razbunat pe partid pentru ca nu a iesit cum au vrut ei (ma refer la alegerea conducerii locale) astfel incat au votat cu Diaconu (care prin candidatura sa a demonstrat ca nu e un om de echipa). e trist ca s-a intamplat asa iar acest partid istoric va fi inghitit de PDL (fostii fesenisti ai lui Roman)

    Raspunde
  3. iar aveti interviuri cu sluga lui falca?

    Raspunde
  4. who the fuck cares? 4 iunie, 2014, 12:41 pm

    who the fuck cares?

    Raspunde
  5. Cine vorbeste de onoare si demnitate , individului astuia ipocrit ii lipsesc cu desavarsire , de fapt el a fost fortat sa demisioneze la presiunea liberalilor din municipiu si a celor din biroul judetean , ba chiar a fost de toata jena incercand sa implore clementa , la 7% …..asta se numeste NESIMTIRE.

    Raspunde
  6. cred ca odata cu aceste marturisiri ale dlui Galis… ipocrizia sa a atins cel mai inalt nivel… daca nu era fortat si determinat de zeci de liberali si acum mergea cu miloaga la forul superior… daca era vorba de onoare demisiona de indata !

    Raspunde
  7. demisia conducerii pentru rezultatul dezastruos nu este semn de onoare ci de normalitate.
    Demisia este consecinta faptului ca nu a avut viziune, capacitatea sa reprezinte electoratul, ca nu a reusit sa implice oameni de calitate sau ca a promovat papitoi.
    Faptul ca si-a dat demisia nu schimba asta cu nimica. Sper ca membrii PNL sa-si aduca aminte de incapacitatea manageriala si rezultatele generate de aceasta si sa nu mai puna in fruntea organizatiei astfel de oameni, oameni caracterizati prin autosuficienta, oameni frana, smecherasi de duzina, politruci frustrati din alte partide etc.

    Raspunde
  8. Corect!In fruntea partidului trebuie sa fie un semianalfabet care a ajuns consilier local,un avocat exclus din barou,un maistru,un fost cadru militar care a pastorit o datorie de miliarde ,un director economic cfr iar deasupra tuturor ,coordonator,un traseist politic ,fost taranist,PDL-ist,PNL-ist,senator si secretar la senatului…

    Raspunde
  9. si-a dat demisia de onoare , suna bine , dar de fapt individul asta fara scrupule , cu mutra lui de navastuica constipata A FOST DAT AFARA , ca un caine de catre ,care a facut urat prin casa ,de catre sefii lui .

    Raspunde
  10. Mars de aici Papagalisule miorlaitor , nu ti-e rusine sa te prelingi ca un ou clocit scapat din gaoacea lui.

    Raspunde
  11. Nu te mai smiorcai Florine , trezeste-te , bunul tau prieten Balcea te-a lucrat impreuna cu Cristina{ Parpala} si Demian de tata minunea , acusica o sa auzi ca Falca o sa il faca viceprimar pe acest miciman cu grave deficiente de comunicare.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.