Florin Sari, consilier local PNL trage un semnal de alarmă privind ilegalitățile comise de către primarul comunei Păuliș.
„Este evident faptul că primarul Ioan Turcin persistă în neștiință, prin faptul că nici până acum nu s-a familiarizat cu legea administrației locale. Acesta a convocat vineri o ședință de îndată pentru următoarea săptămână. Asfel de ședințe se convoacă și au loc în aceeași zi, fiind de natură urgentă. Obiectul ședinței de îndată a Consiliului Local Păuliș îl constituie aprobarea majorării salariilor pentru funcționarii publici din localitate. Acest punct de pe ordinea de zi ar fi putut fi aprobat în ședința de vineri, dacă cei din PSD ar fi binevoit să se prezinte, dar cum aceștia nu era interesați de subiect, ședința s-a amânat pe astăzi, fiind etichetată ca una de forță majoră“, a declarat Florin Sari.
„În concluzie primarul Turcin a convocat o ședință care este în afara cadrului legal pentru simplul fapt că aleșii PSD din Păuliș nu erau disponibili să participe la întâlnirea precedentă. Din nou PSD demonstrează o administrare precară a localității Păuliș, arată că nu sunt pregătiți, că nu cunosc legile elementare și că acționează în detrimentul oamenilor”, a precizat Florin Sari, președinte PNL Păuliș.
ar fi indicat , ca primarii alesi sa fie testati periodic de ocomisie de evaluare, iar rezultatul evaluarii sa fie facut public, cetatenii sa stie cui dau votul