Deputatul social-democrat Florin Tripa îl acuză pe vicepreședintele Consiliului Județean Arad Sergiu Bîlcea că ar face presiuni asupra instituțiilor statului să nu respecte legislația în vigoare.
Potrivit acestuia, Sergiu Bîlcea urmărește, prin aceste presiuni, „să facă jocurile dezvoltatorilor imobiliari din Vladimirescu, ignorând faptul că prin nerespectarea legii se pune în pericol viața cetățenilor”.
„Am văzut o ieșire în decor a vicepreședintelui CJA Sergiu Bîlcea, care cere instituțiilor statului să nu respecte legea, în cazul accesului auto spre cartierele noi din Vladimirescu, unde de zece ani trebuia să fie construit un sens giratoriu, conform angajamentelor dezvoltatorilor imobiliari. Vicele Bîlcea nu e interesat că în acea zonă au murit oameni, nu e interesat că e nevoie de un sens giratoriu pentru siguranța cetățenilor din Vladimirescu, în schimb e interesat de afacerile imobiliare, unul dintre dezvoltatori fiind cel care îi umple buzunarele președintelui PNL Arad, Gheorghe Falcă, prin sumele pe care le plătește către Pro Arhitectura, pentru diverse servicii. Nu e prima oară când acest Bîlcea, o marionetă a lui Gheorghe Falcă, își permite să facă astfel de presiuni publice, care se încadrează mai degrabă la trafic de influență. În loc să facă presiuni asupra Direcției de Drumuri Timișoara, care a acționat legal, după ce zece ani șefi de instituții, alături de primarul de la Vladimirescu și de politicieni din PNL au închis ochii la nerespectarea legii, cu privire la acel sens giratoriu, domnul Bîlcea ar face bine să se ocupe de lucrurile pentru care e plătit. De exemplu, să ducă la bun sfârșit reabilitarea drumurilor județene pentru care Guvernul României a alocat fonduri, prin diferite programe, de mai bine de un an, iar Bîlcea și Marinel Cionca n-au fost în stare să organizeze nici licitațiile. Nici nu e de mirare, din moment ce șefii liberali ai CJA sunt prea ocupați să protejeze interesele firmelor de partid, încât nu mai au timp și de problemele reale ale județului“, precizează deputatul PSD Florin Tripa (foto).
Lasă un comentariu