Florin Tripa: Iohannis se comportă sfidător la adresa celor care trudesc în această țară

Florin Tripa: Iohannis se comportă sfidător la adresa celor care trudesc în această țară

Președintele Klaus Iohannis a închiriat un avion de lux pentru deplasarea de joi la Bruxelles, unde a participat la un summit extraordinar ca răspuns la criza imigranților dinspre Africa de Nord, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad. Este vorba despre un avion Challenger 300 al companiei Toyo Aviation, care aparține miliardarului egiptean Tarek El Feki.

„Mai este probabil doar un pas până ce președintele Iohannis se va autointitula „lider regional”, în condițiile în care de abia și-a încheiat un concediu de odihnă, și acela de lux, și mai ales discutabil în contextul actual. În acest timp premierul Victor Ponta și președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu au ales să călătorească, săptămâna trecută, cu un avion de linie aparținând Tarom. Mai mult decât atât, după peripețiile legate de aterizare, Victor Ponta a fost cel care i-a îmbărbătat pe pasageri, urcând la sol în microbusul destinat călătorilor și socializând cu oamenii, plin de naturalețe. Klaus Iohannis se joacă însă de-a VIP-ul european, cu aer fals aristocratic, care simte miros de kerosen în aeronavele Tarom și o face foarte scump pe cheltuiala contribuabilului, adunând probabil amintiri exclusiviste și prețioase pentru un viitor volum de memorii”, a declarat consilierul judeţean Florin Tripa, secretar executiv al PSD Arad.

„În contextul în care Guvernul Ponta depune eforturi pentru micșoararea cotei TVA la alimente și analizează variante pentru reducerea la 9% a TVA la apa de consum casnic, Iohannis se comportă sfidător la adresa celor care trudesc în această țară. Abuzurile învelite în lux și opulență ale fostului premier Ungureanu și el mare iubitor de trai regesc ar trebui să-i dea de gândit președintelui în exercițiu”, a mai afirmat Florin Tripa.

De remarcat, că aeronava închiriată de Klaus Iohannia pentru deplasarea la Bruxelles este un Challenger 300 care aparţine companiei Toyo Aviation, a miliardarului egiptean Tarek El Feki.

Compania a fost înfiinţată în 2007 şi, potrivit site-ului propriu, îşi propune să redefinească stilul de călătorie bussines, la un nivel superior clasei VIP. Condiţiile din interior sunt la cel mai înalt nivel, atât din punct de vedere al mobilierului, cât şi al altor dotări tehnice puse la dispoziţia pasagerilor (TV LCD, DVD player cu sistem audio performant, comunicaţii prin satelit etc.).

Avionul Challenger 300 are o capacitate de 9 locuri şi a fost fabricat în 2009. Are o viteză de croazieră de 850 de km/oră şi o viteză maximă de 891 de km/oră şi poate parcurge 5741 de km între două alimentări. Lungimea avionului este de 20,92 de metri. Avionul costă 20 de milioane de euro, iar o oră de zbor poate fi taxată de operatori cu mii de euro (între 3000 şi 8000 de euro pe oră).

  1. Ei si voi, presedintele nostru face treaba buna!! E peste tot la intrunirii sa incerce sa ne spele obrazul patat tot de noi prin tot felul de nelegiuirii, de cand am invadat occidentul. Normal ca avea nevoie de avion, ca nu s-o duce cu masina atata drum. 😀 Fac si astia atata caz din nimic!

    Raspunde
  2. Mai nene un avion de 9 persoana sa il inchiriezi pentru o delegatie a unui sef de stat este normal. Era mai normal sa mearga cu un un avion mare de la Romavia care costa cu mult mai mult. Carcotas de meserie trebuie sa te cosolezi pentru ca romanii au dat una in bot in noiembrie anul trecut la toata sleahta voastra de nesimtiti.

    Raspunde
  3. Mai Tripa ! ocupate tu de Abrudan si vezi ce faci sa scapi Ineul de el……ori nu te tine , ce zici ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.