Florin Tripa: Pistele de biciclete din Arad s-au transformat din „AMĂGIRE ELECTORALĂ marca Falcă” într-un PERICOL PUBLIC REAL

Florin Tripa: Pistele de biciclete din Arad s-au transformat din „AMĂGIRE ELECTORALĂ marca Falcă” într-un PERICOL PUBLIC REAL

Secretarul executiv al PSD Arad, Florin Tripa spune despre pistele de biciclete din Arad că acestea nu reprezintă altceva decât „desene pe asfalt” care nu se conformează niciunor norme şi rigori tehnice impuse de lege şi condiţiile de trafic.

Tripa regretă că a fost nevoie să se producă un accident grav pe pistele de biciclete din Arad pentru a aduce din nou în atenţia publică pericolul iminent, datorat calităţii precare a întregii lucrări, de la concepţie până la execuţie şi exploatare.

„În mod nefericit, ieri, un arădean, biciclist cu experienţă, a ajuns la spital cu leziuni multiple după ce a alunecat pe suprafaţa deloc antiderapantă a pistei de biciclete de sub podul Traian. De la început, atât PSD Arad, cât şi societatea civilă au avertizat că Gheorghe Falcă a iniţiat acest proiect doar în scop electoral, intenţia sa fiind acumularea de voturi şi nu confortul urban şi siguranţa cetăţenilor. Ne-am declarat total nemultumiţi de bufonada grotescă în care s-au transformat  dezbaterile pe marginea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Municipiul Arad, care în loc să îmbrace forme serioase şi responsabile de dialog şi analiză au alunecat în derizoriu. În locul lămuririlor de substanţă şi a răspunsului la întrebări legitime am primit tăcerea reprezentanţilor Sigma Mobility Engineering, plus aroganţa şi sarcasmul primarului”, a precizat secretarul executiv al PSD Arad.

Social democrații au spus în repetate rânduri că arădenii nu au nevoie de piste de biciclete nefuncționale, construite în baza unui proiect elaborat neserios, fără a se ține cont de calitatea lucrărilor.

„Din păcate accidentul de ieri a demonstrat ce pericol imens pentru comunitate reprezintă acest exerciţiu de imagine, deghizat în lucrare finită, care a început să producă victime. Cerem încă o dată public autorităţilor competente o evaluare obiectivă a calităţii lucrării şi a gradului de securitate al pistelor de biciclete şi bineînţeles tragerea la răspundere a celor care s-au jucat şi se joacă cu vieţile arădenilor”, a încheiat Florin Tripa.

 

 

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.