Florin Tripa: „Politrucii de la PNL, foști pedeliști ascunși sub sigla liberală, confundă banii județului cu averea personală“

Florin Tripa: „Politrucii de la PNL, foști pedeliști ascunși sub sigla liberală, confundă banii județului cu averea personală“

Reprezentanţii PSD consideră că asistăm în ultima perioadă la tot mai multe ieșiri în decor a celor de la PNL Arad, care dispun tot mai des de banii publici ca de propria avere.

„Asistăm la derapaje ale conducerii CJA, ale primarilor PNL din județ, ale unor aleși locali și județeni care se comportă ca pe propria moșie, în funcțiile pe care le dețin vremelnic”, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.

„Politrucii de la PNL, foști pedeliști ascunși sub sigla liberală, confundă banii județului cu averea personală, au impresia că sunt stăpânii Aradului, iar cetățenii, primarii de la alte partide, consilierii județeni care nu sunt de aceeași culoare politică sunt sclavii lor. L-am auzit de nenumărate ori pe președintele CJA Iustin Cionca vorbind despre cum împarte el banii județului, în funcție de mofturile, antipatiile sau simpatiile sale. Am auzit-o zilele trecute, la Păuliș, pe Elena Udrea de Arad, fostul ministru PDL Claudia Boghicevici, amenințându-l pe primarul Ioan Turcin că nu va mai primi niciun ban de la CJA, dacă nu va fi lăsată să ia cuvântul la zilele comunei, alături de așa-zis-ul viceprimar PNL. Ultimul pe lista «stăpânilor» de la PNL este domnul Retter, fost primar al orașului Pâncota, despre care știm cu toții cum a administrat orașul. Printr-un comunicat semnat PNL Pâncota, pentru că niciun membru nu are curajul să-și asume minciunile lansate în spațiul public, liberalii ne transmit că Iosif Retter a adus 100.000 de lei de la Consiliul Județean Arad pentru pistele de biciclete de la Pâncota”, a declarat deputatul social-democrat Florin Tripa.

„Acești oameni vorbesc despre banii județului ca și cum i-ar scoate din pușculița proprie. PNL ne spune că Retter a adus, de la CJA, bani la Pâncota, de parcă nu ar fi fost alocați Primăriei, ci unei persoane fizice. Boghicevici ne spune că nu mai dă niciun ban Păulișului, fiindcă nu s-a urcat Măria Sa pe scenă, să le spună oamenilor cum le-a tăiat salariile, în 2010, cu două mâini. Iustin Cionca își bate joc de stațiunea Moneasa și refuză să sprijine acțiunile din această localitate de interes strategic pentru județul Arad, pentru simplul motiv că primarul este de la PSD. Ba mai mult, blochează mijloacele de transport, astfel încât arădenii să nu poată participa la aceste acțiuni. Cei de la PNL nu au înțeles că tocmai această aroganță, această atitudine de vătaf, i-a făcut pe arădeni să le dea cartonașul roșu la alegerile din decembrie 2016. Mai ales doamnei Boghicevici, căreia arădenii i-au spus cât se poate de clar că nu mai poate reprezenta județul nostru în Parlamentul României, după două mandate de tristă amintire în funcția de deputat, în urma cărora a rămas doar celebrul vot pentru tăierea salariilor și pensiilor românilor. Suntem convinși că în 2020, arădenii nu vor mai vota baroni portocalii nici la nivel local, nici la nivel județean, iar normalitatea va fi reinstaurată în administrația Aradului, după 16 ani de abuzuri și lipsă de respect față de banul public și față de cetățeni“, a mai spus deputatul social-democrat.

  1. PSD, confunda banii ROMANIEI de parca ar fi banii lor , judetele care nu-s rosii nu primesc nimic.

    Raspunde
  2. Cele mai mari jafuri din averea ROMANIEI s-au facut si se fac sub guvernarea PSD.

    Raspunde
  3. Cei de la psd,mint si fura cit pot mai mult.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.