Florin Tripa: Să ne spună Adrian Ţolea ce firmă din zona privată a avut de câştigat de pe urma îngheţării proiectului legat de achiziţia de aparatură medicală

Florin Tripa: Să ne spună Adrian Ţolea ce firmă din zona privată a avut de câştigat de pe urma îngheţării proiectului legat de achiziţia de aparatură medicală

Consilierul judeţean Florin Tripa îi cere public preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea, lămuriri cu privire la motivul exact al pierderii finanţării europene de 5 milioane de Euro, din cauza faptului că nu a continuat şi finalizat proiectul legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

„Când vorbesc depre lămuriri nu mă refer la focul de paie iscat de atât de mediatizata amendă de 80.000 lei, înjumătăţită peste noapte, aplicată Consiliului Judeţean de către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). Aici discut despre motivaţia reală pentru care domnul Ţolea a dispus cu bună ştiinţă îngroparea a 5 milioane de euro destinaţi proiectului. Ţin să precizez din start că PSD Arad, prin consilierii săi judeţeni, nu a votat aşa ceva în plen, aşa că răpunderea apasă doar pe umerii preşedintelui CJA şi a echipei PNL. Aşa că vreau, în numele transparenţei publice pe care o datorăm cetăţenilor, să ne spună domnul Ţolea care este numele firmei din sectorul privat care a avut de câştigat prin sistarea şi nefinalizarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”, a precizat Florin Tripa (foto).

Tripa 29 martie

„Cât priveşte pierderile, Consiliul Judeţean a spus adio chiar la 6 milioane de euro, bani europeni, dacă stăm bine să socotim. Beneficiile le ştie doar Adrian Ţolea şi ele sunt cuantificabile doar în zona privată despre care pomeneam. Păgubiţi, ca de obicei sunt arădenii pentru care PDL-PNL nu a arătat niciodată vreun dram de respect”, a mai spus consilerul judeţean Florin Tripa.

 

 

Comandat de PSD Arad, CUI: 21160002

  1. Florinel te manca tare??

    Raspunde
  2. sa plateasca Tolea amenda impreuna cu cei care au votat !

    Raspunde
  3. Declaratii de politician in campanie….. Habar nu are, dar isi da cu parerea. „Amenda injumatatita peste noapte” este posibilitatea oferita de lege de a achita jumatate din amenda in 48 de ore. Ca la amenzile de circulatie.
    Numai din asta iti dai seama cat de harabnisti candidati avem.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.