Florin Tripa: „Turismul autohton renaște cu sprijinul Guvernului României”

Florin Tripa: „Turismul autohton renaște cu sprijinul Guvernului României”

Deputatul social-democrat Florin Tripa susține că turismul românesc a primit un impuls binemeritat și a înregistrat în acest an rezultate notabile prin decizia Executivului de a acorda bugetarilor vouchere de vacanță, măsură de altfel cuprinsă în programul de Guvernare al PSD.

Conform tuturor datelor oficiale, este cel mai bun rezultat financiar din ultimul deceniu, consemnat pe linie de turism intern, spune Tripa.

„Ani de zile s-a tot discutat în mod steril în societatea românească despre măsuri posibile care ar putea revigora circuitul turistic românesc, fără a se întreprinde însă ceva concret. Prin Programul de Guvernare 2017-2020, PSD s-a angajat că toţi salariaţii din sistemul public vor beneficia anual, de un tichet de vacanţă egal cu valoarea salariului minim brut din acel an. Iar acest lucru s-a întâmplat  cu adevărat. Dincolo de aspectul motivant uman și de justețea socială a acestei inițiative guvernamentale, cifrele statistice vorbesc de la sine. În iunie 2018 au fost emise 11,3 milioane de vouchere de vacanță pe hârtie, care valorează peste 117 milioane de euro, și 274.000 de vouchere pe suport electronic, în valoare de aproximativ 7,8 milioane de euro. Voucherele de vacanţă vin direct în sprijinul cetăţenilor dar și al hotelierilor, care recunosc că, fără suportul Guvernului, situația ar fi fost dramatică, luând în considerare vremea capricioasă din acest an. Realitatea arată că în aceste zile, mare parte dintre aceștia raportează ,«sold-out», mulți înregistrând rezervări de până la 60-80% inclusiv pentru luna septembrie. Marea noastră provocare rămâne acum elaborarea unei strategii naționale viabile, de natură a spori și mai mult veniturile turismului românesc, prin atragerea vizitatorilor străini, oferind  argumente solide de natură a-i determina să aleagă România ca și destinație turistică de vacanță”, afirmă deputatul social-democrat de Arad, Florin Tripa.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.