Focar de infecție chiar în CENTRUL Aradului! (FOTO)

Focar de infecție chiar în CENTRUL Aradului! (FOTO)

Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Serviciul Ordine Publică și Circulație a aplicat cea de-a treia sancțiune contravențională, în cuantum de 2.000 de lei unei societăți comerciale, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L.M.162/2006, privind gospodărirea municipiului Arad.

Ajunsă într-un avansat stadiu de degradare, clădirea aflată pe strada Grigore Alexandrescu, numărul 2 este actualmente ocupată abuziv de oameni ai străzii și reprezintă un focar de infecții, punând în pericol sănătatea publică și integritatea trecătorilor și a locuitorilor din zonă, informează municipalitatea.

Deoarece în urma sancțiunilor repetate aplicate de polițiștii locali, proprietarul imobilului nu s-a conformat indicațiilor de a igieniza și izola perimetrul, Direcția Generală Poliția Locală Arad cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Arad, a întreprins la data de 10 mai 2019 o acțiune comună la imobilul care constituie un focar de infecții în centrul orașului.

În urma verificărilor la fața locului, inspectorii Direcției de Sănătate Publică Arad vor trimite pe adresa proprietarului o notificare privind obligativitatea igienizării perimetrului și vor dispune continuarea cercetărilor în vederea soluționării situației.

  1. In Checheci când merg. Priviți de pe pod ce este acolo! VAISAMAR

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.