Fotbalul mondial, în DOLIU: A murit Diego Armando Maradona (VIDEO)

Fotbalul mondial, în DOLIU: A murit Diego Armando Maradona (VIDEO)

Diego Armando Maradona, legendă a fotbalului mondial, a murit la vârsta de 60 de ani, în urma unui infarct, informează agențiile de presă internaționale.

De remarcat, că la începutul acestei luni Maradona a fost operat pe creier pentru îndepărtarea unui hematom subdural (cheag de sânge), la cinci zile după ce a sărbătorit împlinirea vârstei de 60 de ani.

Maradona a jucat la cluburi mari, precum Barcelona sau Napoli, cu napoletanii câștigând și două titluri în Seria A.

Legendarul fotbalist a fost titular de 91 de ori în echipa Argentinei, pentru care a înscris 34 de goluri și a participat la patru ediții ale Campionatului Mondial: 1982 (Spania), 1986 (Mexic), 1990 (Italia) și 1994 (SUA).

În 1986, când Argentina a devenit campioană mondială, Maradona a rămas în istoria fotbalului după cele două goluri înscrise în sfertul de finală cu Anglia: Primul înscris cu mâna (despre care, ulterior, a spus că „a fost mâna lui Dumnezeu”), iar al doilea, considerat cel mai frumos gol din istoria campionatelor mondiale de fotbal, când a driblat aproape întreaga echipă a Angliei înainte de a înscrie.

Sursa: Digi 24

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.