Ziua internațională împotriva violenței asupra femeii este marcată în fiecare an la data de 25 noiembrie.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în colaborare cu Direcția Județeană de Sănătate Publică Arad și Inspectoratul Județean de Poliție Arad au marcat această zi prin o serie de acțiuni preventive și de informare care au avut drept scop sensibilizarea opiniei publice cu privire la numărul tot mai mare de cazuri de violență îndreptată împotriva femeilor.
Astfel, la sediul secundar al DGASPC Arad situat pe strada Iustin Marșieu a fost organizată prin implicarea specialiștilor din cadrul Serviciului de Evaluare și Consiliere în Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică o masă rotundă, ce s-a bucurat de o largă participare, sub genericul „Lovește-mă cu un zâmbet”, ocazie cu care a fost tras un semnal de alarmă față de fenomenul în creștere al violenței domestice, în special cu privire la numărul din ce în ce mai mare al femeilor abuzate fizic, psihic, emoțional sau sexual.
„Statisticile ne arată că multe din acțiunile violente se petrec la domiciliu și se produc între soți sau parteneri. Aproape 50 la sută din victime locuiesc cu copii mai mici de 12 ani, care de cele mai multe ori ajung să fie victime, la rândul lor. Violența sau abuzul domestic poate afecta pe oricine, dar problema este, de cele mai multe ori, trecută cu vederea, iertată sau negată. Acest lucru se adeverește când abuzul este de tip psihologic și nu de tip fizic. Cel emoțional, poate fi minimizat, dar lasă cele mai adânci și durabile urme în viața unei persoane” declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.
O altă acțiune s-a derulat în unul din mall-urile arădene, unde specialiști din cadrul DGASPC Arad au împărțit pliante și materiale informative cu mesaje împotriva violenței domestice, dar au avut loc și discuții libere cu arădenii care se aflau la orele prânzului în centrul comercial.
„Până la data de 1 octombrie 2015, DGASPC Arad a înregistrat 147 de cazuri de violență domestică, victime fiind 137 de copii și 10 femei. Din acestea, 38 au reprezentat forme de abuz fizic ( 10 femei și 28 de copii). Au fost abuzați emoțioanl 17 copii, iar specialiștii noștri au identificat 3 cazuri de abuz sexual exercitat de un membru al familiei. Au fost înregistrate și 65 de cazuri de neglijare și 24 de alte situații în care a fost solicitată intervenția Serviciului de Evaluare și Consiliere în Situații de Abuz, Neglijare și Violență Domestică din subordinea DGASPC Arad”, a declarat Mihaela Codreanu șeful SECSANVD.
România a semnat în iunie 2014 la Strasbourg Convenția CoE privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice ale cărei puncte cheie sunt prevenirea agresiunilor, protecția victimelor și trimiterea în judecată a agresorilor.
Lasă un comentariu