Săptămâna „Școala altfel” pentru copiii din Casele de Tip Familial a fost marcată la Sântana printr-un eveniment cultural-artistic care a reunit aproape 100 de copii și tineri din sistemul rezidențial al DGASPC Arad, dar și elevi ai Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.
Elevii claselor a IX-a și a X-a A din cadrul liceului, coordonați de două cadre didactice, au susținut în cadrul activităţilor un moment cultural-artistic pentru copiii din sistem. Evenimentul s-a desfășurat la Liceul Tehnologic din Sântana, programul fiind structurat astfel: cvartet (Șimonca Oprița Ștefan – vioară I ; Joldea Anamaria – vioară II ; Solcan Denis – violă ; Bunai Emanuela – violoncel), piesă canto (Costea Bianca și Duma Adrian), piesă canto (Costea Bianca, Horvath Roberto și Duma Adrian), duet chitară (Csermak Camelia și Cosma Laura), flaut (Bodârlău Bianca), muzică (Selagea Roberta și Duma Adrian).
Manifestările au fost organizate în baza unui parteneriat între Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Arhiepiscopia Aradului.
Cu această ocazie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite copiilor din cadrul Compartimentului 100 de exemplare din Cartea de colorat Săptămâna Patimilor. Aceasta a fost tipărită cu sprijinul Consiliului Județean Arad și al Centrului Cultural Județean Arad.
Compartimentul Case de Tip Familial Sântana are misiunea de a furniza sau asigura accesul copiilor, pe o perioadă determinată, la găzduire, îngrijire, educaţie, pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale, socio-profesionale, precum și de a oferi servicii specifice pentru o bună dezvoltare psiho-fizică, respectând drepturile fundamentale ale copilului.
„«Săptămâna altfel» se va încheia pe 22 aprilie, iar tinerii și copiii din sistemul de protecție petrec câteva zile în care activităţile recreative alternează cu cele artistice și sportive, fiind atent îndrumaţi de către educatori și personalul specializat. Este importantă această abordare diferită a activităților școlare pentru că stimulează creativitatea copiilor și îi ajută să învețe mai ușor”, declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.
Lasă un comentariu