Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care reprezintă interesele a peste 165 de mii de membri de sindicat, face apel la clasa politică din România să devină responsabilă şi să nu împingă ţara în instabilitate economică şi socială, ca urmare a neînţelegerilor din interiorul PSD.
„Românii nu sunt obligaţi să deconteze războaiele politice sau interesele unor grupuri din interiorul partidelor politice. Credem într-un singur lucru: sunt milioane de români care merită respect pentru seriozitatea şi implicarea de care dau dovadă, prin modul în care contribuie la dezvoltarea acestei ţări. Aşteptăm însă o schimbare radicală a modului în care politicienii se raportează la românii cinstiţi, în faţa cărora trebuie să fie responsabili după ce aceştia le-au oferit încrederea prin vot. Facem apel către forul de conducere al PSD să identifice oamenii potriviţi care să facă parte din următorul Guvern. Avem nevoie de profesionişti care să gestioneze cu atenţie domeniile pe care le reprezintă. Credem, de asemenea, că avem nevoie de continuitate în ceea ce priveşte proiectele începute, cel puţin în sistemul de educaţie”, afirmă preşedintele FSLI, Simion Hancescu (foto).
Angajaţii din educaţie încă aşteaptă din partea Ministerului Educaţiei rezolvarea mai multor probleme, după ce s-a stabilit ca în luna ianuarie să înceapă demersurile în acest sens. Printre acestea, amintim: elaborarea unui ordin de ministru privind modul de calcul pentru plata cu ora şi cumulul; rezolvarea problemei reîncadrării personalului didactic de predare; modificarea programelor şcolare; stabilirea planului-cadru pentru învăţământul liceal, aflat în dezbatere publică până la finalul acestei luni; stabilirea programelor şcolare pentru învăţământul special, conform noilor planuri-cadru, aprobate în luna decembrie 2017; formarea cadrelor didactice; actualizarea normativelor pentru personalul nedidactic şi didactic auxiliar; stabilirea regulamentului de sporuri acordate pentru condiţii de muncă; acordarea sporurilor pentru personalul didactic care lucrează în zone izolate; stabilirea nomenclatorului bolilor profesionale; stabilirea incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia didactică, stabilirea metodologiei de calcul a dobânzilor acordate prin hotărâri judecătoreşti, stabilirea salariilor pentru funcţiile de conducere.
„Viitorul Guvern trebuie să găsească soluţii pentru modificarea grilei de salarizare din Legea cadru 153/2017, în care este încadrat personalul didactic, având în vedere diferenţele uriaşe faţă de alte categorii sociale, precum şi modificarea Legii pensiilor. FSLI face apel şi către Opoziţie, reamintindu-i că întreaga clasă politică trebuie să facă o schimbare. Aşteptăm ca politicienii acestei ţări să dea dovadă de interes şi respect faţă de oamenii oneşti din această ţară şi să lase deoparte interesele personale. Nu în ultimul rând, considerăm că Preşedintele Klaus Iohannis este cel care trebuie să dea dovadă de echilibru, în această perioadă în care România are nevoie de stabilitate. Să nu uităm că 2018 nu este un an oarecare, este anul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri. Din păcate, clasa politică din România, prin ceea ce face, contribuie la dezbinarea acestui popor şi calcă în picioare principiile înaintaşilor care au contribuit la făurirea României Mari”, precizează preşedintele FSLI.
Lasă un comentariu