Complexul Muzeal Arad va marca cei 125 de ani de la înființarea Muzeului din Arad printr-o gală aniversară.
Complexul Muzeal Arad, cu sprijinul Consiliului Județean Arad, organizează Gala Aniversară „Muzeul din Arad la 125 de ani”, eveniment care va avea loc în foaierul Palatului Cultural, joi, 20 decembrie, între orele 17 și 21.
Gala Muzeului Arădean este un eveniment care marchează aniversarea a 125 de ani de activitate muzeală în Arad, prin deschiderea primului muzeu pentru public în anul 1893.
Evenimentul aniversar este un prilej de a face remarcată contribuţia muzeului arădean, pe parcursul secolelor XIX-XXI, la prezervarea și valorificare patrimoniului cultural național mobil, la dezvoltarea interesului pentru cultură și istorie, la susţinerea unor evenimente culturale de marcă; valoarea muncii de echipă, desfășurată de-a lungul timpului de angajații instituției muzeale, atât în domeniile de specialitate și expertiză, dar și în cele administrativ-tehnice; subliniind prestigiul muzeului, care la ora actuală, prin patrimoniul său, este un actor consacrat pe scena culturală arădeană.
„Proiecția în viitor a imaginii Complexului Muzeal Arad, este una plină de perspective și speranțe, legată de posibilitatea dezvoltării bazei sale materiale, a identificării și accesării celor mai eficiente căi de reabilitare și reorganizare a spațiilor muzeale deținute în administrare, respectiv în dezvoltarea unor strategii culturale care să așeze Aradul în ansamblul său, pe harta destinațiilor de turism cultural pentru această regiune a Europei”, a declarat Constantin Ioan INEL, managerul Complexului Muzeal Arad.
Programul Galei aniversare „Muzeul din Arad la 125 de ani”
Ora 16.30
Primirea invitaților
Ora 17
Cuvânt de deschidere din partea autorităților locale și a managerului Complexului Muzeal Arad
Ora 17.30
Ceremonie de acordare a diplomelor și medaliilor aniversare „Muzeul din Arad la 125 de ani”
instituțiilor publice, colaboratorilor, partenerilor Complexului Muzeal Arad
Ora 18
Vernisajul expoziției și lansarea catalogului „Muzeul din Arad la 125 de ani”
Ora 19
Concert de gală oferit de Filarmonica de Stat Arad
Ora 20.30
Cocktail oferit de Președintele Consiliului Județean Arad și Complexul Muzeal Arad
Lasă un comentariu