GALERIE FOTO/ Aradul, după POTOP! În doar câteva zeci de minute, furtuna a făcut PRĂPĂD!

GALERIE FOTO/ Aradul, după POTOP! În doar câteva zeci de minute, furtuna a făcut PRĂPĂD!

În doar câteva zeci de minute, furtuna anunţată de codul galben emis de meteorologi a făcut prăpăd la Arad. Vântul a culcat la pământ mai mulţi arbori, unii dintre aceştia avariind maşini sau blocând străzi. Pompierii şi reprezentanţii Primăriei Municipiului Arad au fost chemaţi să intervină pentru a debloca zonele în care s-au prăbuşit copacii.

„Au fost primite zeci de apeluri, în momentul de faţă avem 27 de solicitări, echipajele noastre deplasându-se la locul incidentelor pentru a interveni”, a precizat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad.

Probleme au fost semnalate pe străzile Romanţei, Paris, Mucius Scaevola, Roman Ciorogariu, Abrud, Simfoniei dar şi pe Calea Timişorii şi pe Bulevardul Nicolae Titulescu unde mai mulţi arbori fost doborâţi de vânt. În zona Bisericii Sârbeşti un copac a căzut peste un tramvai, norocul făcând ca nici un pasager să nu fie rănit. În Parcul Copiilor, un arbore uriaş a fost rupt de vânt şi doborât la pământ iar pe strada Nucet, acoperişul unui bloc a fost pur şi simplu smuls de vânt. Creanga unui copac a căzut peste o Dacia, pe Calea Radnei, iar gardul ce împrejmuieşte fostul teren al fabricii IMAR a fost culcat la pământ pe o distanţă de câteva zeci de metri, oferindu-le trecătorilor posibilitatea să vadă ce minunăţie se ascunde în spatele său.

De asemenea, mai multe gospodării şi pivniţe de blocuri au fost inundate, locatarii cerând ajutorul echipajelor de intervenţie prin apelul de urgenţă 112.

Furtuna a făcut ravagii şi în judeţ, Garda nr. 2 de Intervenţie din Chişineu-Criş fiind solicitată să intervină în localităţile Sintea Mare şi Chişineu-Criş pentru deblocarea căilor de comunicaţie. La Chişineu-Criş pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi în urma furtunii.

  1. aloooooo primaria pt. ce-i platiti pe cei de la Universul verde numai sa barbereasca plopii de pe mal?? rusine!

    Raspunde
  2. un lucru e cert , aradul a devenit mai sigur si mai curat ,dupa aceasta furtuna. ce era de cazut ,a cazut , si de acum nu trebuie sa ne mai facem griji de cate ori lasam masina pe sub vre-un copac la umbra , daca nu cumva acel copac are de gand sa pice peste masina.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.