Şcoala de vară a tinerilor arădeni, desfăşurată în perioada 6-31 iulie 2015, a ajuns la ediţia a IV-a. Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad a oferit şi în acest an o alternativă plăcută şi educativă a petrecerii zilelor de vacanţă prin oferta Şcolii de vară. Acest program este inclus in Strategia Naţională de Acţiune Comunitară.
Atât elevii şcolii, dar şi ceilalţi elevi arădeni, din comunitatea locală, au beneficiat de o alternativă plăcută şi educativă, prin care au reuşit să îşi petreacă într-un mod minunat zilele de vacanţă la Şcoala de vară. Activităţile variate, atractive şi interesante sunt desfăşurate de către cadrele didactice ale şcolii, de părinţii elevilor sau de voluntari. Elevii arădeni au reuşit să îşi demonstreze talentul, creativitatea, pasiunile şi îndemânarea, într-un mediu plăcut şi organizat, sub atentă supraveghere a cadrelor didactice.
Desfăşurată pe parcursul a patru săptămâni, Şcoala de vară a propus activităţi deosebite, precum: La pas…prin Arad – Joc şi mişcare, Povestea oraşului meu – creaţii literare şi artistice, Art & Music & Games, Ne jucăm, ne distrăm, matematică învăţăm!, Fotbal fete, Mâini creative – ateliere de lucru, Instruire şi certificare ECDL, Pasiunea mea, Badminton, Vino la Arad! – vizite şi miniexcursii, Să ne măsurăm isteţimea!, Prietena mea, Matematica, Folclor, tradiţie şi identitate arădeană, Aradul în legende şi povestiri, Din pildele sfinţilor, Reading is fun!, Matematica în viaţa cotidiană, Atelier de dezvoltare personală, Desenăm, ne jucăm, cântăm la şcoala de vară, Ne jucăm, experimentăm, Fizică învăţăm!, Punţi de artă şi culoare.
Aceste activităţi au urmărit dezvoltarea sentimentului de apartenenţă şi a ataşamentului faţă de comunitatea arădeană, formarea abilităţilor de lucru în echipă, de organizare şi responsabilizare, dezvoltarea şi promovarea identităţii de arădean, dezvoltarea motivaţiei pozitive, intrinseci faţă de şcoală, experimentarea unor activităţi formative cu elevii în condiţii alternative.
Mulţumiri partenerilor care s-au implicat într-un mod activ în derularea cu succes a acestui program: Comitetului reprezentativ al părinţilor şcolii, voluntarilor din Spania şi Italia, Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad, Arad Free Tours şi Asociaţia PRO Vlaicu Arad.
Lasă un comentariu